Leapşa vieţii cu pseudo-autobiografie

Dacă nu mai am parte de subiecte interesante pe stradă (asta nu este deloc adevărat, nici măcar nu ştiţi cum m-a enervat unu’ aseară), măcar lepşe să fie. Aşa s-a gândit, probabil, Ana când a zis să scriu despre viaţa mea de până acum. În fine, nu ştiu ce ar putea fi aşa de interesant de vreme ce nu învăţat să scriu şi să citesc decât la şcoală , nu am participat la concursuri de Miss, nu am fost în nicio tabără şi nici nu am mers vreodată pe bicicletă sau role…

Dar dacă este musai, iată ce-mi aduc eu aminte (şi cred că nu mă compromit spunându-vă şi vouă):

Pe la 1-3 ani (sau la cât or învăţa copiii să articuleze) aveam propriul lexic pe care-l foloseam cu exces de zel, spre disperarea alor mei. Cuvinte ca “biba” (lingură), “cli” (pâine) îi mai îngrozesc chiar şi după douăzeci de ani.
4-6 ani Mergeam la grădiniţă şi eram un copil tolomac, de care se făcea mişto. Cred că atunci am început să-mi cultiv simţul umorului.
7 ani Am început să merg la şcoală. Chiar dacă mă cam plictisea să citesc textuleţele enervante cu Pîrvu care mânca precum un animal hămesit şi Ghiţă căruia îi era lene să-şi facă ghetele singur (şi mie mi-era, dar eu nu apăream în manual :P), scrisul m-a fascinat de la început. Însă, cum scriam incredibil de urât, am luat prima notă de 7 chiar din prima lună de şcoală.
8 ani Mi-am făcut două prietene noi în rândul colegelor (Anca şi Alexandra). Deşi nu eram cele mai „sârguincioase” din clasă, apropierea dintre noi consta în modul tocilăresc în care ne petreceam pauzele şi anume, jucând întreabă-mă ceva din lecţie şi eu răspund.

11 ani Primul meu doi (şi singurul) din istoricul meu de elev l-am luat la Educaţie fizică, din cauză de lipsă de îndemânare în jocul de volei, baschet sau orice se juca prin şcoli. Dacă cineva mai avea vreo îndoială, atunci a avut confirmarea anti-talentului meu în sporturi. Am început să citesc din ce în ce mai mult, atrăgându-mi reputaţia de şoarece de bibliotecă. Am cunoscut-o pe Geanina, noua colegă de clasă, cea care mi-a fost cea mai bună prietenă timp de patru ani.
14 ani Am aflat că fac parte din prima generaţie care va da capacitatea, ceea ce m-a determinat să învăţ cu şi mai multă sârguinţă decât până atunci. În tot acest timp, în familie se discutau planuri de relocare. Pentru mine, care trebuia să-mi continu studiile (la ei era clar deja), s-a vehiculat Panciu şi Focşani. Vestea că mă voi muta totuşi la Buzău a căzut asupra mea ca un trăsnet fix cu câteva săptămâni înainte de capacitate.

15 ani Eram deja mutată în Buzău, elevă la unul dintre liceele de prestigiu din localitate. Oarecum stingheră printre colegii care mare parte se ştiau între ei, am cunoscut-o pe Larisa şi am devenit apropiate încă din prima zi de şcoală. Am fost nu doar colege de bancă, ci şi prietene. Prietene suntem și acum.
17 ani La şcoalăam legat o nouă prietenie, cu Laura, noua colegă venită de la Borşa. În alt plan, am reușit să mă infiltrez prin grupul de rockeri din Buzău şi să merg pentru prima dată în rockotecă.

18 ani Am rărit ieșirile și am început să mă izolez, căutând confortul cărţilor (fie ele de beletristică sau de şcoală, utile pentru examenele ce se apropiau). Am susținut admiterea la Facultatea de Sociologie.

19 ani Locuieam într-un cămin din Bucureşti, situat undeva pe la naiba-n codru, dar nu am avut nicio problemă cu asta: aici le-am cunoscut pe Billie, Andreea şi Astrid, alături de care vânam fel de fel de spectacole. Mă duceam la facultate cu drag, descoperind câteva cursuri interesante prin noianul de umpluturi. M-am apucat de fumat.

20 ani Am început să-mi câştig primii bani de buzunar, prin diverse colaborări şi proiecte în cercetare de piaţă. Mergeam prin cluburi, jucam Heroes şi-l descopeream pe Asimov.

21 ani Mi-am împlinit un mic vis, acela de a face căţărări (în sală), fără să am cea mai mică idee că voi ajunge să lucrez într-un astfel de loc pentru câteva luni.

22 ani Primul meu job era part-time şi era într-adevăr extraordinar. La toate acestea au contribuit şi colegii, în special Laura, în jurul cărora s-a creat o atmosferă prietenoasă. În vară am dat licenţa şi, pradă unor gărgăuni imenşi, mi-am căutat un serviciu cu normă întreagă, mult mai potrivit unui proaspăt absolvent. La puţin timp după aceea, l-am găsit pe Kirb şi l-am adus acasă.

23 ani M-am mutat cu chirie şi, după o experienţă neplăcută, mi-am găsit un loc de muncă pe potriva mea. Am început să mărgelesc. În primăvară, au avut loc două priemiere: prima iesire din ţară (la Paris) concomitentă cu primul zbor. Au urmat câteva zile pe plaiuri spaniole (Madrid şi Segovia). Frustrată de anul „stat acasă”, am luat pripita decizie de a mă înscrie la masterul de Antropologie şi Dezvoltare Comunitară.

24 ani de ani i-am împlinit la Varna, pe malul mării. Ca o confirmare a teoriei că poţi prezice o etapă după cum i-a fost începutul, am mai dat o fugă la Paris, apoi la Budapesta, Viena şi Bratislava. Dintr-un exces de zel nu tocmai necesar, am ajuns să-mi fac blog.

La 25 ani portam deja ochelari de vedere. Am “agăţat-o” pe Ana chiar la ea pe blog şi ne-am împrietenit pe dată. Toamna a avut loc o nouă premieră: prima vacanţă pe care, ca adult, mi-am petrecut-o cu părinţii, la Roma. După îndelungi ezitări şi renunţări, am reușit să termin masterul la timp, în februarie. Primăvara am deschis sezonul de călătorii, astfel că până în septembrie am fost de negăsit în week-enduri. Între timp, am văzut pentru prima dată Delta Dunării, am mai dat o fugă la Paris, am ajuns pe la Veliko Târnovo şi un pic pe la Moscova. L-am cunoscut pe Delta, care mi-a povestit câte-n lună şi-n stele, iar la final, profitând de uimirea mea, m-a convins să-mi schimb statusul (pe facebook, evident :)) ).

Acum am 26 de ani, două luni şi trei zile, iar la simplista mea biografie nu mai rămâne de adăugat decât că am incredibil de multe planuri.

Respectând regula mea nescrisă, le nominalizez să răspundă pe cele de la care am furat/primit lepşe de-a lungul vremii: Ultimul Unicorn, Cami şi Mihaela di Toscana. Ca de obicei, cine vrea să povestească este liber să o facă.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


24 thoughts on “Leapşa vieţii cu pseudo-autobiografie

  1. Ihrielle

    Asa am zis si eu cand am primit-o, asa a zis si cea care mi-a dat-o… Trebuie sa suferim cu totii :)). Partea buna este ca nu te grabeste nimeni (nu uita ca nici eu nu ti-am onorat leapsa pana acum ). Ai timp sa mai adaugi destui ani la cei pe care te-ai apucat sa-i aduni 😛

  2. child

    foarte tare ca ai mers la gradi, eu nu am mers si am avut o mica parere de rau pe tema asta 🙂

    si mai tare aia cu statusu pe fb 😀

    dar sa stii ca eu nu consider ca am facut lucruri asa extraordinare 🙂 sau prea putine.

  3. Ihrielle Post author

    Child, nu cred ca ai pierdut nimic; decat poate sa afli ca si la gradinita exista nepotisme :P.

    Mihaela, nu te-ntrece nimeni in harnicie :D.

    Delta, vrei sa ma ametesti de-a binelea :))

  4. ggl

    Eu de la gradi tin minte urmatoarele: ca (regimul) ne-a facut soimi ai patriei, aveam uniforme portocalii si cantam cantece, spuneam poezii, ne jucam cu plastelina, aruncam salata din supa pe paturile rabatabile (se lipea de ele), nu aveam chef sa dormim si ne dadeam picioare pe sub paturi, mergeam la WC la gramada, de budinca de orez cu cacao si ca am ras de mai multe ori ca niste tampiti cu un prieten provocand astfel disperarea educatoarei. Am ras inclusiv de educatoare. Ah da si pe Pista Bacsi, nenea ce aducea mancarea cu caruciorul si facea tot felul de mutre ca sa-i distreze pe copii. “Pista Bacsi da cu cracii si omoara toti gandacii”. Faza cu rasul m-a tinut pana prin clasa a IV-a cand radeam aiurea fara vreun motiv aparent, de trebuia sa ma dea invatatoarea afara pe coridor ca sa-mi revin. Invatamantul socialist era treaba serioasa, nu se punea problema de atitudini subversive gen ras aiurea in ore.

  5. Ihrielle Post author

    :)) Macar tu ai ras.
    Eu am facut gradinita (pe “gradi” o asociez, lingvistic vorbind, cu “a ingradi”) in vreo doua locuri. In primul era OK, copiii nu radeau de mine (eram mai tolomaca si tocilara asa…) iar la serbari aveam roluri interesante: Iarna, Scufita Rosie etc.
    In al doilea loc, educatoarea favoriza pe fiica-sa, pe fata fotografului cu care lucra gradinita si in general pe copiii pe parintii carora ii cunostea. De aceea poate “colegii” de aici erau mai razgaiati si mai rautaciosi decat in partea cealalta. Insa ceea ce m-a enervat peste masura era ca spre deosebire de celelalte fete care erau zane si printese eu primeam numai roluri de animale: furnica, veverita etc.
    La gradinita nu mi-a placut deloc.

    P.S.: Am fost si eu soim, un an sau doi 🙂

  6. ggl

    Zânele şi prinţesele îs cam clişeu oricum. Pe mine mă cam enervau cu aerele lor. În fine, la vârsta aia fetele erau ca şi inexistente pentru mine. Nu-mi mai aduc aminte decât de una pe care o bulgăream la patinoar şi ceva mai vag de o alta care mi-a troznit o patină în picior după care a tăiat-o de n-am mai reuşit s-o prind nicicum.

  7. Ihrielle Post author

    Ce mai păruială era pe-atunci. La şcoală eram poreclită “Mâţa zgârie rău” :)) (deşi aveam unghiile tăiate şi nici nu-mi descoperisem pasiunea pentru pisici).
    La patinoar nu am mers iar ce-mi povesteşti tu mă face să-mi ascund degetele… brrrr

  8. Andreea

    mai, eu m-am ratacit pe blogul tau si cred ca bine-am facut, ca mi-a placut. Felicitari, deci:)
    Am ametit putin si pe Visdezis unde cred ca ti-am lasat un mesaj, dar n-as putea spune cu exactitate ce, azi am bintuit mult prin blogosfera.Aici nu gasesc rss-u’ insa…:(

  9. andreea_none

    Chiar daca nu am blog o sa ma incumet sa iti raspund si eu, na voi selecta ce imi amintesc:

    5 ani: invat sa scriu si sa citesc dar fuge scrisul la tv. se chinuia sor’mea sa ma invete engleza si nu intelegeam de ce nu pot sa scriu cum aud si faceam crize pe faza asta. la gradi facea doamne misto de mine, m-am pregatit sa devin soim cu acte in regula, imbracata frumos tot, dar guess what? era o gluma de-a handicapatei!!

    10 ani: eram deja la liceu clasa a 5-a pentru care am dat si admitere, istorie, mate, geogafie si romana. la romana mi s-a cerut sa povestesc ceva citit din manual, am povestit fetita care il ia pe nu in brate, hehe eu asta retinusem, mama ar comenta ca asa sunt acum, orice propzitie o incep cu nu…predestinare clar

    11 ani: primul meu prieten clasa a 11 a :)) primul chiul de la scoala sa vad un film ce s-a terminat tragic cu mama venind la scoala si sor’mea cu spume ca nu am ascultat-o sa ma invoiesc de la ore mintind profii:D

    19 ani: hehe facultate camin, met you, umblat noptile dormit zilele, mutat cu sormea, pierdut si scoala si orice sens al realitatii ( ma indoiesc ca acum l-as sti), acum ca imi amintesc, ba de ce nu ma certai tu atunci cum ma certi acum aaaaa???:))

    22:in loc sa ma pregatesc sa dau licenta cu restul colegilor mei, plecat in state in anul ala plus italia

    25: retras cu acte cu tot de la facultatea neterminata si inceput alta, vizita la paris de nebuna de una singura

    26: integralista

    urmeaza 27 mama lui!!!!!

  10. Ihrielle Post author

    :)) Chiar, mai, oare daca te certam reuseam cumva sa schimb cursul lucrurilor? Poate reuseam astfel sa te fac sa te superi pe mine :))

    Anyway, nu am priceput cum te-au pacalit cu soimii :-S

  11. andreea_none

    ma stii pe mine suparacioasa pe cineva? mereu zic ca gata nu mai vb cu nu stiu cine, dar de unde, ori dureaza o zi, ori destul de putin….

    la faza cu soimii, pai aia mi-a zis ca ne face soimi sapt urmatoare, eu i-am zis mamei, am cumparat tot ceea ce imi trebuia, si m-am dus lunea urmatoare la gradi imbracata tot aranjata daca ma vedeai:)) ) si de unde, aia facuse misto de mine si nu a facut pe nimeni soimi ai patriei:)) asa ca eu eram singura fraiera imbracata aranjata…. poti sa razi:P

  12. Ihrielle Post author

    Ma crezi ca nu mai tin minte cand m-a facut soim? Stiu doar ca aveam poza imbracata in costumatia respectiva… Cred ca mai am si insigna aia pe undeva, asa ca daca o gasesc ti-o fac cadou 😀

  13. Ihrielle Post author

    Mai trebuie sa-ti fac o vizita, mai trebuie sa-mi faci o vizita, mai trebuie sa-mi faci o vizita, mai trebuie sa-mi faci o vizita, mai trebuie sa-mi faci o vizita, mai trebuie sa-mi faci o vizita :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php