Lecturi de Decembrie 2012

În ultima lună din 2013 nu am avut chef de citit – de scris despre asta și mai puțin –  astfel că m-am orientat mai mult spre proză scurtă. Cea mai mare parte a lecturilor s-a desfășurat online, grație revistelor de SF&F de la noi, dar am reușit să introduc în meniu și câteva povestiri apărute în volum. Așa că, scurt și cuprinzător, câteva cuvinte despre fiecare:

Cele 1001 de scorneli ale Moșului SF – ed. Ștefan Ghidoveanu

Se pare că m-am înghesuit cu folos la Gaudeamus, pentru că antologia de față a fost una dintre cele mai frumoase experienţe literare pe care le-am avut în 2012. Numai povestiri una şi una, bine scrise, cu subiecte interesante, aparţinând câtorva dintre cei mai buni scriitori români de nişă. Am avut parte şi de câteva surprize de proporţii: autori de care înainte nu eram prea impresionată au venit cu nişte subiecte nemaipomenite, autori ale cărori scrieri îmi plăceau nespus s-au pierdut în prea multe descrieri pentru gustul meu, alţii s-au depăşit pe ei înşişi şi m-au făcut să-i îndrăgesc şi mai mult. Povestirile mele preferate sunt semnate de: Ciprian Mitoceanu, Ștefana Czeller, George Lazăr şi Marian Coman. 4/5 stele

Vânzoleli nocturne – Liviu Radu

Pe principiul una caldă, alta rece, continuarea seriei Waldemar este un pic cam slabă comparativ cu piesele de rezistență Waldemar și O după-amiază cu bere și zâne. 3/5 stele

Steampunk. A doua revoluție – ed. Adrian Crăciun

Contrar aşteptărilor, am cumpărat această antologie datorită cronicii Luciei T din Ora de Cluj şi nu comentariilor favorabile pe care le-a generat în fandomul românesc. De aceea, probabil, am fost şi uşor dezamăgită de rezultatul final. Mă aşteptam ca prozele să fie mai naturale (în unele cazuri, mi s-a părut că tema dată a fost o adevărată încercare pentru autori) şi să fie la fel de amuzante ca în descrierea Luciei. Cu toate acestea, apreciez calitatea scriiturii şi efortul autorilor, cărora sigur nu le-a fost uşor să scrie Steampunk. 4/5 stele

Blue Moon Café Series: Where Shifters Meet for Drinks – Ioana Vișan

Cred că am fost printre primii care au cumpărat şi citit această colecţie de povestiri şi printre ultimii care apucă să spună câteva cuvinte despre ea. Bineînţeles, pentru că mie îmi e mai greu să scriu despre ceva ce-mi place decât despre ceva ce m-a făcut să-mi pierd timpul de pomană. Dar vorba lui “mai târziu decât niciodată”…
Cele şase povestiri au drept protagonişti nişte shifters  – scuzaţi-mi barbarismul, dar nu găsesc în limba română nicio expresie satisfăcătoare pentru a mă referi la oamenii ce se transformă în animale, iar “vârcolac” este un termen mult prea restrictiv – care încearcă să ducă o viaţă normală şi să trăiască împreună în pace şi  înţelegere, oricât de greu ar fi uneori. Poate că subiectul nu pare foarte incitant la o primă vedere, însă fiecare scenariu este inteligent construit, cu o intrigă captivantă, iar scriitura se remarcă prin fluenţă şi naturaleţe. 4/5 stele

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on: , ,

2 thoughts on “Lecturi de Decembrie 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php