Lecturi de ianuarie 2015

Citesc (și mă gândesc la lecturile mele) prea mult ca să rezist tentației de a-mi relua rubrica lunară.

Memoriile unei fete cuminți – Simone de Beauvoir

Am citit, acum câțiva ani buni, Toți oamenii sunt muritori cu un soi de furie amestecată cu fascinație care m-au făcut să mă gândesc la autoare ca la o creatură mitologică, jumătate om jumătate animal. Pe termen lung, Femeia sfâșiată, nu m-a impresionat, deși țin minte că, la momentul lecturii, am fost destul de zguduită de toate cele trei ipostaze feminine.
Memoriile …, însă, au rezonat perfect cu un mai vechi eu al meu. M-am recunoscut în zbaterile interioare ale tinerei Simone, în groaza de o viață burgheză monotonă și previzibilă, de o familie care nu împărtășește nimic din profunzimea spiritului, de bârfe și discuții fără finalitate, teama de mediocritate, până și purismul ei mi-a amintit de o altă versiune de-a mea, mult mai tânără și naivă. Desigur, nu îndrăznesc să mă gândesc că aș putea avea un destin comparabil cu cel al Simonei de Beauvoir, însă perspectiva unei vieți anonime și anodine mi-a provocat mereu repulsie. Și eu, ca și ea, mi-am dorit cu ardoare, în special în copilărie și adolescență, să găsesc în mine tăria și forța de a schimba vieți, mentalități, lumi întregi; să-mi leg ființa de ceva care să îmi supraviețuiască. Un fel de accept eșecul, însă nu mă voi împăca niciodată cu mediocritatea. 5/5 stele

Rătăciri – Horațiu Mălăele

Chiar m-am rătăcit citind acest volum. Fraze, aforisme, versuri cu rimă, gânduri răzlețe, amintiri dezlânate . Așa-zisele pasaje hazlii nu mi-au smuls decât un zâmbet condescendent, iar cele triste – doar of-uri lungite de plictiseală. Aruncați cu vinete stricate în mine și urlați-mi că sunt o insensibilă, dar, ca să fiu sinceră, conținutul acestei cărți mi se pare mult mai potrivit pentru un blog (ok, unul cu vizite gârlă, în top 100 Zelist și reclame plătite la electrocasnice) decât pentru o bibliotecă.

Eram curioasă cum scrie un actor…  2/5 stele

Dora Bruder – Patrick Modiano

Există oameni care lasă puține mărturii în urma lor. Niște anonimi aproape. Nu pot fi separați de anumite străzi din Paris, de anumite peisaje de periferie, unde întâmplător am descoperit că locuiseră. Tot ce se știe despre ei este doar adresa. Iar această precizie topografică distonează cu ceea ce nu se va ști niciodată despre viața lor – acest blanc, acest conglomerat de necunoscut și tăcere.

Modiano găsește un nume în rubrica de fapt divers a unui ziar din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și, de-a lungul a numeroase investigații, încearcă să-i atribuie o personalitate, o familie, un destin, o poveste, să-l facă, în final, nemuritor. Și a reușit. De acum înainte, când voi găsi un nume pierdut prin filele unui ziar vechi, voi zăbovi câteva clipe asupra lui, imaginându-mi ce fel de om îl purta și cum era acesta, conturându-i povestea. Nu este ca și cum nu aș mai fi făcut astfel de exerciții în trecut, dar viața grăbită, accelerată pe care mă surprind uneori trăind-o, tinde să mă îndepărteze de micile victorii pe care le poate obține cotidianul împotriva uitării. 4/5 stele

Mecanica inimii – Mathias Malzieu

Nu înțeleg de ce romanul acesta a fost tradus în atâtea limbi și s-a făcut chiar și o piesă de teatru după el (n-am văzut-o și, după cum se înțelege din afirmația de mai sus, nici n-am de gând s-o fac). În primul rând autorul insultă inteligeța cititorilor (ceea ce, pentru mine, este sinonim cu a scrie prost) insistând să explice pe șleau fiecare lucru, în loc să le lase lor plăcerea de a asambla puzzle-ul. Apoi, ca să rămân tot în zona scriiturii, deși acțiunea este amplasată în ultimul sfert al secolului XIX, întâlnim frecvent referiri (sub formă de comparații!) la tot felul de obiecte și evenimente care nu existau în acea perioadă: elicopter, Cupa Mondială, aparat de făcut pop-corn. De asemenea, un alt aspect care mi-a displăcut, poate cel care m-a iritat cel mai mult dintre toate, este ușurătatea cu care Malzieu tratează activitatea de documentare inerentă unei lucrări de calitate. Cum adică un om care se trezește după trei ani de comă (!) este în stare ca peste câteva ore să se ridice în picioare și chiar să alerge? În secolul XIX nu exista atrofie musculară, doar avioane și elicoptere și Charles Bronson?
Iar dacă la acestea mai adug și intriga previzibilă, personajele bi-dimensionale, și apariția pe cât de neașteptată pe atât de nepotrivită a lui Jack Spintecătorul, încep să cred că, la momentul actual, Malzieu ar trebui să se mulțumească doar cu statutul de muzician. 1/5 stele

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on: ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php