Legământul

Sau cum mi-am amintit de “timpurile dinaintea luminii” concentrate în jurul unui “nucleu polar” cu o mare concentraţie de gaz “animatronic” din care s-a format “Seti”, cel va delimita o noua “arie galactică”.

Ascultam primul album, apoi pe ultimul şi între ele parea să se deschidă o prăpastie, deşi bucuria trăirilor stârnite de oricare dintre piese avea aceeaşi intensitate. Mi-am dat semă că este ca atunci când te afli pe un versant, savurând peisajul sălbatic sau fugărind norii; dar, de fapt, îţi doreşti să fii în partea opusă. Nu, nu vrei sa fii dincolo pentru că nu-ţi place ceea ce faci aici, ba dimpotrivă: atât de atractive sunt sentimentele pe care ţi le inspiră acest loc încât nu te poţi abţine să te întrebi dacă în alta parte ar fi la fel. Iar Covenant Kovenant este ca un munte: înainte de a începe să-l urci, priveşti de la poalele sale, unde ai campat peste noapte, spre vârful învăluit de ceaţa capricioasă a primăverii. Îţi faci curaj şi porneşti la drum, încărcat cu provizii afective pentru mai multe zile, pe un traseu ale cărui marcaje nu sunt colorate unitar.

Traseul începe într-o padure deasă. Atât de deasă încât zăpada ce acopera rădăcinile copacilor a supravieţuit nealterată secolelor scurse de la facerea lumii. Aici este o linişte profundă de care însuşi timpul se teme. Poteca urcă tot mai mult, însă nu-ţi va distrage atenţia de la troianul de gânduri în care pari să te afunzi tot adânc pe măsură ce genunchii ţi se pierd în zăpadă. Iar fiecare pas te duce mai aproape de vârf.

Dupa un timp, peisajul se schimbă: copacii sunt mult mai rari şi mai scunzi acum, iar zăpada s-a topit aproape de tot. Vântul adie uşor, spunându-ţi să te opreşti şi să priveşti în jur: cerul pare mai aproape ca niciodată. Iar pe el strălucesc aştri necunoscuţi până acum.

Treptat cerul dispare, acoperit de copacii ce par că brusc au devenit mai înalţi.  Printre ei pribegeşte ecoul vantului iar cărarea devine mai îngustă şi abruptă. Coboară brusc. Apoi urcă. Iaraşi coboară printre hăţişuri  din care pândesc mii de ochi strălucitori.

Vasta întindere de pietre, mai bătrâne decât însuşi Pământul, aşteaptă. Acum poţi să te aşezi pe una dintre ele, oricare. Şi să numeri stelele. Ai suficient timp pentru asta.

…deşi călătoria nu se termină aici.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


4 thoughts on “Legământul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php