Marea la început de septembrie
După mulţi ani de tânjeală am reuşit să revăd marea (venită la pachet cu un oraş care apare în mai multe acte) într-o ipostază neturistică şi pe deasupra chiar în septembrie.
În drum spre Mangalia mă gândeam la cum o fi fost marea atunci când am ajuns pentru prima dată aproape de ea, cu aproape douăzeci şi şase de ani în urmă. Nu caracteristicile fizice, imediat observabile precum temperatura, curăţenia, frecvenţa şi mărimea valurilor, mă preocupau în acel moment, ci mai degrabă o poză în culori estompate în care s-au comprimat mulţi ani (raportaţi, bineînţeles, la vârsta mea de acum).
M-am născut la mare şi, în ciuda faptului că mi-am schimbat de două ori reşedinţa de atunci, cea mai mare parte a vieţii mi-am petrecut-o acolo. Bineînţeles că aş putea construi imaginea idilică a fetei care se străduieşte să sape castele în nisip, în timp ce valurile îi distrug construcţie. Însă n-ar fi deloc adevărat. Atunci, mai mult ca acum, uram soarele şi mă plictisea statul cu orele pe plaja aglomerată; o preferam, ca şi astăzi, aproape pustie în zilele noroase şi reci.
Îmi vine greu să-mi amintesc pe îndelete cei cincisprezece ani duşi de-a valma precum scoicile purtate de valuri şi totuşi ştiu că nu se poate altfel decât să mă gândesc din când în când la ce simţeam atunci. În fond, este vorba despre mare, nicidecum despre oameni şi locuri care au devenit de nerecunoscut.
- Mâţa din tomberonul 5 (nr.10, septembrie 2010)
- O idee – Let’s do it Romania
…aa deci sa inteleg ca nu te vei supara pe mine daca o sa-ti dezvalui ca urasc marea din timpul verii datorita oamenilor si iubesc marea din octombrie datorita lipsei lor ?
… si de asemenea o iubesc , chiar o ador pentru ca-mi arata mereu ce microscopic is …
Nu, nu, chiar nu ne suparam. Dimpotriva, ne face placere sa aflam ca preferintele ne sunt impartasite…
Apropos, sa nu dai in octombrie, la mare, nas in nas cu noi 😛