Mâţa din tomberonul 5 (nr.4, iulie 2010)
Recunosc că de când cu vremea asta ploioasă nu prea mai reușesc să-mi trimit părtașa în ale conviețuirii, la vânat de mâțe. Ba, eu o tot trimit, numai că ea nu se conformează, pe motiv că prea i s-au urcat toate în cap (de, dacă n-a vrut la mâțe… poate i se urcau la cap).
În fine. Ideea e că m-am apucat de reciclat materiale mai vechi. Cu mâțe cerșetoare.
Prima din această serie este un adevărat (întocmai ca plăcinta dobrogeană) descendent al vikingilor:
Părăsind tărâmul scandinav în urmă cu mai multe secole, pentru a descoperi noi teritorii spre care să-și călăuzească poporul, acest brav războinic a trecut prin mii de peripeții care l-au adus, într-un final, pe meleaguri buzoiene. Aici el își trăiește apogeul existenței de cuceritor, curtând o preafrumoasă domnișoară. Fără succes.
Notă: Dragi cititori, dacă aveţi la îndemână o pisică pretabilă paginii din umilul nostru MÂŢOID, nu uitaţi să-i faceţi o poză (fie şi cu forţa), să-i aflaţi detaliile biografice şi să mi le trimiteţi pe adresa redacției, pe care nu v-o dau… încă. Mai bineapoi să-mi daţi de ştire.
- În zbor de zmeu
- Curtea părăginită
Asta-i cu adevărat o mâţă luptătoare. Uite ce atitudine de şef are!
Înseamnă că nu m-ai văzut pe mine 😀
Dară n-ai fi `mneata vreo mâţă shogun?
Shogun nu prea. Mai degrabă tai-fun, rudă cu tai-pan 🙂