Memorabile: Mastera-m-aş!

După nenumărate procese de conştiinţă şi suferinţe inutile pe probleme de etică şi utilitate practică, am decis să rup toate legăturile lumeşti în care investisem, fără speranţă, timp ş nervi. Departe de orice gând suicidal, am decis să renunţ la faimosul meu masterat în Antropologie chiar înainte de sesiunea din ultimul semestru. Drept urmare, am declarat război Word-ului şi exprimării academice, aruncându-mă în tumultul unei vieţi desfrânate de semi-intelectual  blazat, împărtăşită cu stoicism de câteva cărţi şi plimbări, dar mai ales de un blog şi o mâţă.

Aşadar, am petrecut eu în fel şi chip până când, într-o noapte am avut un vis revelator, bineînţeles. Se făcea că tocmai susţinusem lucrarea de disertaţie şi eram aşa de bucuroasă şi mă simţeam atât de împlinită spiritiual că putusem să fac un efort de voinţă pentru a trece peste sila inspirată de activităţile intelectuale formale.
M-am trezit cu ciudatul sentiment că ultima lună o trăisem sub impulsul unei decizii greşite, irosind timp preţios. Aşa că am purces degrabă la căutat adresele de mail ale profesorilor la care aveam cele două restanţe şi, implicit, la conceput mesaje lacrimogene de pus cenuşă în cap, pentru a mi se oferi şansa promovării. O dată încheiată această semnificativă etapă în drumul evoluţiei mele intelectuale, m-am pus pe aşteptat. Nu a durat prea mult, pentru că, în timp record, am primit răspunsurile cu materialele pe care le aveam de pregătit.

M-am pus pe treabă şi am repetat operaţiunea mailuri. Şi am aşteptat. Şi am aşteptat şi tot aşa… Între timp începusem să-mi rod unghiile pentru că până la 1 februarie trebuia să lichidez toate restanţele pentru a mă înscrie la disertaţie (care, între noi fie vorba, încă este în lucru). Cum îmi rodeam eu unghiile de zor, întrebându-mă dacă să-mi dau cu ardei iute pe ele sau nu, începusem deja să-mi imaginez cum îmi ratam eu masterul şi cum mă transformam în hărţuitor de profesori… cum le aflu adresele de acasă şi le bat la uşă în miezul nopţii îmbrăcată într-o togă jerpelită… sau cum le trimit zilnic forward cu toate spamurile pe care le primesc (şi nu-s puţine!).

Când îmi era lumea mai dragă, plină de dulci gânduri de răzbunare, am fost brusc trezită la realitate de răspunsul unuia dintre profesori, care a dus rapid la rezolvarea restanţei. După care am intrat iar în bucla aşteptat, clocit gânduri de răzbunare, adăugând chiar şi o tentativă (eşuată pe motive de confidenţialitate) de a afla de la secretariatul facultăţii numărul de telefon al profesorului 2. Văzând că nici aţa nu merge, am mai trimis un mail, la care – miracol, nu alta! – chiar mi-a răspuns. După un alt episod de alergat de la muncă şi dat coate pe magistrala M2, am scăpat şi de restanţa cu numărul doi.

Ca să evit o încheiere abruptă, trebuie să precizez şi ce am învăţat din această experienţă: unii bărbaţi chiar te fac să alergi după ei, la propriu… şi, uneori, chiar merită

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


4 thoughts on “Memorabile: Mastera-m-aş!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php