Na, că sunt şi eu mamă!

În ultima vreme multiplicarea şi mămicitul au luat amploare în jurul meu. Pe cât de îngrozită am fost (şi încă sunt) de acest fenomen, pe atât de inocentă eram (între timp m-am lămurit) cu privire la caracterul contagios şi deosebit de grav al acestuia. Pe scurt: am devenit, pe nepusă masă, mamă. Şi nu orice fel de mamă, pentru că eu nu mă mulţumesc cu jumătăţi de măsură, ci mamă de tripleţi cu ţignal, gheare şi mofturi. 

În drum spre casă, în apropiere de Mega Image Tineretului, chiar pe trotuar, am găsit o cutie care schelăncăia. În cutie, mai mulţi pisoi mici-mici, uzi, cu ochii abia mijiţi, urcaţi claie peste grămadă, încercând să se încălzească. I-am numărat (erau patru) şi, după un scurt schimb de priviri la întrebarea “Ce facem cu ei?”, am înşfăcat cutia şi i-am dus acasă.

Acolo am descoperit că, pe lângă iaurt şi bucăţele de pâine înmuiate în apă (care explică umezeala de pe blana puilor), (alt) cineva pusese două lavete pe fundul cutiei. De asemenea, pisoii s-au dovedit a fi nişte puricoşi fără pereche, iar unul dintre ei, care nu prea îşi mişca lăbuţele părea a avea probleme locomotorii. A fost botezat Plăcintă (după puiul de găină olog pe care l-am avut la ţară, în adolescenţă). Folosindu-mă de aceeaşi regulă, a botezului pe baza trăsăturilor dominante, ceilalţi au fost denumiţi: Fâşneţul, Plângăciosul şi Scafarogul (asta nu ştiu ce înseamnă, întrebaţi-l pe tata).

După ce am încercat să le administrăm cu seringa nişte lapte de vacă (refuzat în uninimitate), am dat fuga la vet pentru o consultaţie. Doamna doctor le-a identificat sexele: trei băieţei şi o fetiţă (Plăcintă). Apoi le-a dat cu o substanţă pe ceafă şi şira spinării (probabil anti-pureci), le-a făcut igiena intimă, le-a dat păpică pe gustul lor şi i-a făcut o injecţie cu glucoză puiului cu probleme, care era mult prea deshidratat şi lipsit de putere pentru a se mai mişca (de altfel, a şi murit la câteva ore distanţă). Apoi ne-a făcut un training de îngrijire a noilor progenituri, a comandat lapte special, cu livrare urgentă şi le-a programat copilaşilor o băiţă pentru mâine. Asistenta doamnei doctor, aceeaşi care l-a lăsat astă vară pe mâţoc fără cojoc, a prins drag de Plângăciosul – la vet s-a dovedit cel mai tupeist dintre toţi – şi l-a re-botezat Ares.

Aceasta este pe scurt povestea a cum am devenit mama a trei cotoiaşi, pentru care mă scol în puterea nopţii să-i alăptez, să le pun sticle cu apă caldă în cutie şi să-i drăgălesc. Iar când îi văd cum mă privesc drept în ochi, cu ochişorii lor albaştri cu pojghiţă pe ei, şi plescăind satisfăcuţi din boticurile pline de lapte, mă topesc de dragul lor şi asta-mi este suficientă răsplată pentru mesele-mi nemâncate şi somnul tulburat.
De-acum or creşte mari şi, în decurs de o lună, le va trebui o căsuţă pe măsura lor, în care să fie primiţi cu dragoste şi înţelegere. Dar până atunci mai este, aşa că am vreme să-i pun pe picioare, să-i fac băieţi frumoşi, cuviincioşi (mda, Kirb nu este tocmai un exemplu), gata de păşit în lume cu dreptul, iar voi aveţi timp să mă ajutaţi să le găsesc căminul potrivit .

P.S.: Dacă vă întrebaţi cumva cum a reacţionat Kirb la această poveste, ei bine, aflaţi că s-a dovedit a fi speriată de cutia mieunătoare. Aşa că s-a ţinut departe de bucătărie. Însă fără a uita să-mi arate că e geloasă (cu mârâieli şi scuipături).

• ← I don’t wanna be me…
• Despre târg vintage şi handmade →