Neam de papagali
Nu ştiu prin ce forţă a întâmplării mi-am amintit tocmai astăzi de solemnul moment în care, în sânul familiei A. s-a hotărât introducerea în peisaj a unui companion pentru odraslă (vă gândeaţi la frăţiori şi surioare, nu? nici ai mei). Astfel am ajuns în ipostaza în care a trebuit să-mi aleg tovaraşul de joacă, nu fără a ezita exasperant de mult între multiplele alternative pe care le aveam la dispoziţie: în cuştile supradimenionate, peruşii erau atât de mulţi încât îmi era imposibil să-mi concentrez atenţia asupra unuia dintre ei fără ca aceasta să-mi fie distrasă de toţi ceilalţi la un loc.
În toată această aglomeraţie de papagali care zburătăceau în toate părţile, privirile mi s-au oprit asupra unui ghem de un turcoaz absolut fascinant care m-a determinat să exclam entuziastă: “Pe ăsta îl vreau!”. Însă bucuria mi-a fost brusc întreruptă de crescatorul lor care m-a lămurit pe loc că papagalul pe care îl alesesem este nu doar foarte bătrân, dar şi strămoşul conservat al celor mai multe dintre păsările închise în colivii; deci imposibil de avut. Astfel m-am procopsit cu un exemplar verde cu galben, mult mai tânăr şi mai zglobiu, de sex neprecizat, care a sucombat la scurt timp, spre marea mea dezamăgire.
Adăugat mai târziu: Nu vă faceţi griji deoarece pasărea cu pricina a fost cu succes înlocuită de una similară în toate cele (numai ca mult mai grasă şi mai leneşă), la care s-au adaugat, în timp, cel puţin alte patru zburătoare. Această întâmplare tragică în aparenţă, a fost de fapt, benefică imaginaţiei care, odată solicitată, m-a ajutat să scornesc şi alte nume de păsări (găini, porumbei şi, în ultima vreme, peruşi) în afara celor din familia onomastică a lui Atila (după interpretările greşite ale rudelor): Ati, Atina, Atiţa, Atienguţa.
- Bilanţul zilei de 09.09.09
- Reţetă: Pui în sos de limbă