Nici nu mai sunt cum erau odată: bancomatele

Iubeşte-ţi bancomatul ca pe propriul card, îmi suflă pe lângă urechi un vânticel proaspăt de primăvară,  prins într-o îndepartată memorie auditivă încă de dinainte să înceapa ploaia de duminică.
Iubeşte-ţi timpul liber şi pielea uscată şi umbrela şubredă şi ghetele bete deja îmi fâlfâia în jurul capului o aură de fluturi din aceia de se lipsesc de farurile maşinilor noaptea.
Cum sunt o fiinţă deosebit de iubitoare (în special de mine însămi), am decis să nu-mi pun fluturii în cap şi să socializez financiar cu primul bancomat ce-mi iese în cale. Aşadar, un becere care mă ispiteşte să dau o felie de pâine şi celor care îi dau să pape bancnote (că le-o fi şi lor foame, sărăcii). Hai să crăpaţi si voi ceva, chiar dacă aveţi cel mai cretin sistem de eliberare a banilor de la ATM, îmi zic sub imboldul murdarului. Şi introduc cardul. Şi pinul. Şi suma pe care să mi-o dea dumnealor ca răsplată pentru felia de pâine. Si cer chitanţa. Şi astept… şi astept… şi nu se întâmplă nimic: bancomatul este tăcut ca un copil care a înghiţit păpica şi a adormit.
Peste măsură de calmă – doar era duminică seara, nu aveam nimic mai bun de făcut – încep să dau târcoale în jurul dihaniei, sperând că poate o oua vreun numar de telefon pentru intervenţii. Nici gând: becere pe toata linia (numai că nu pică nimic). Aştept… şi aştept… şi… într-un final, bestia, agasată de prezenţa mea din ce în ce mai violentă, îmi flutură un “out of service” pe sub nas, în timp ce-mi decartează cardul.
Mulţumindu-i zeului BT ca a fost blând cu mine şi nu m-a pedepsit prea aspru pentru această rătăcire temporară (banii sunt ochiul maro al economiei), m-am îndreptat spre casă. Acolo nu s-a mai întâmplat nimic, în afară de ceva ritual de exorcizare a becereului care mi-a blocat banii ca un h mi-a dovedit că nu banii contează, ci sufletul curat şi stomacul uşor. Bine măcar că sunt unii care au cu ce-şi cumpăra lumânări!

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


9 thoughts on “Nici nu mai sunt cum erau odată: bancomatele

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php