Nici nu mai sunt cum erau odată: pieţele agro-alimentare

Când eram copil, mersul “la piaţă” era un adevărat chin: îmbulzeală, căldură insuportabilă vara şi un frig să-l tai cu cuţitul iarna, vânzători lăudându-şi marfa, babe dezorientate cărând de plase mai mari decât ele, copii alergându-se printre tarabe, ţigănci ce-ţi aţineau calea încercând să-ţi vândă săpunuri/prosoape/şosete (cum reuşeau să le ţină pe toate în braţe este un mister şi-acum).  Şi peste toată hărmălaia specifică, ca şi cum ea însăşi nu ar fi fost suficientă, trona un amalgam de mirosuri de capete de peşte, de pepeni roşii sparţi şi lăsaţi săse usuce la soare, de roşii mucede şi de piele încinsă. 

Când am devenit adult am constat că ideea de piaţă agro-alimentară a suferit o serie de transformări: în primul rând a devenit o incintă care, ca toate incintele, te protejează de arşiţa soarelui vara şi de pişcăturile gerului iarna. În plus, fiecare pieţar are acum la dispoziţie câte o tarabă şi câte un cântar electronic , astfel că nu mai trebuie să străbaţi jumătate de piaţă să câtăreşti cele trei roşii pe care vrei să le cumperi de la Nea Marcel care nu are cântar (asta ca să nu-l pomenim pe infamul cântar “de mână”, spaima oricărui pensionar cinstit).
Apoi, piaţa a devenit un loc mult mai liniştit decât m-aşfi aşteptat, dacă ar fi să o raportez la zgomotele şi mirosurile cu care o asociam în trecut. În prezent, ori de câte ori intru într-o astfel de incintă (oare a mai rămas vreo piaţă neacoperită, cu excepţia celor volante?) mă surprinde atmosfera aproape decentă care mă întâmpină: dintr-o boxă se aude un post de radio la un volum mai mult decât decent, oamenii (vânzători şi cumpărători deopotrivă) par a fi descoperit că pot comunica şi pe alte tonalităţi decât cele înalte, podelele sunt curate, iar aerul respirabil, fără miasme organice. 
 Bineînţeles, sunt şi multe transformări negative ale conceptului de piaţă, dar cum acestea se referă în special le tipul şi natura produselor care se comercializează prin intermediul acesteia, prefer să las această discuţie în seama celor care ştiu să facă distincţia dintre o ceapă bio şi una modificată genetic.

Ceea ce m-a determinat să scriu acest articol nu aste evoluţia pieţei în sine, care poate fi un lucru bun sau rău (depinde pe cine întrebi) ci sentimentul pe care îl trăiesc de fiecare dată când mă lovesc de aceasta. Este vorba despre stânjeneală (jenă, stinghereală, sau simptomul simţitului prost), cu excepţia cazurilor când este înlocuit de nemulţumire, furie sau chiar exasperare. Iar pieţarii moderni sunt extrem de pricepuţi în a inspira astfel de sentimente cumpărătorilor lor încât am ajuns să mă întreb dacă nu cumva stăpânesc vreo artă obscură.

Totuşi, ce şi cum se întâmplă?
Dacă am proasta inspiraţie de a da un tur de piaţă pentru a decide de unde să cumpăr produsele care mă interesează, în cele 2 minute cât durează examinarea sumară a ofertei generale, voi fi abordată de cel puţin 30 de pieţari (din totalul de 40): “Hai să-ţi dea mama roşioare”, mă îmbie o femeie de după o tarabă. “Prune coapte avem, domniţă”, se aude de vis-a-vis. Mai fac un pas, cineva mă invită să cumpăr castraveţi, mai încolo sunt “vinete fără seminţe”, “pepeni dulci”, “fasole verde fără aţe” etc.
În cazul în care m-aş opri în faţa unei tarabe pentru a verifica/cumpăra ceva fructe sau legume, aş fi asaltată de proprietarul acesteia care va încerca să-mi bage pe gât tot felul de produse; de exemplu, dacă m-aş arăta interesată de vinete, va vrea să-mi vândă (şi) ceapă, roşii sau ardei gras. Dacă n-aş cumpăra nimic de la el, vânzătorul s-ar revolta: “Dar ce-au astea, domnişoară? Ia uite, sunt bune, coapte, nu mai găseşti nicăieri aşa!”. Iar eu aş fi nevoită s-o iau de la început: ochit fructe şi legume, făcut slalom printre pieţari zeloşi sau doar insistenţi, ignorat ofertele care nu mă interesează (mă duc în piaţă doar când ştiu foarte bine ce caut), găsit ceva vânzători care nu au auzit încă de conceptul de over sale, cumpărat fructe şi legume, ieşit din piaţă şi jurat că va veni şi ziua aia în care să nu mai calc pe-acolo.

Oare ideea de comerţ cu produse agro-alimentare a devenit indestructibil legată de obligativitatea vânzătorilor de a-şi hărţui potenţialii clienţi? Sau este doar o caracteristică locală, speficică sudului ţării?
Voi ce fel de experienţe aţi avut la piaţă?

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


12 thoughts on “Nici nu mai sunt cum erau odată: pieţele agro-alimentare

  1. Ali Mic

    In piaata la 1 Decembrie, am gasit o taraba cu rosii dragute, si pun mana pe ele si zic “dati-mi va rog o punguta sa imi aleg si eu cateva” moment in care au sarit cei de la taraba cu gura pe mine ca nu imi dau voie sa aleg, ca daca as alege ar ramane el cu alea urate si nu le mai vinde. Pai bine ma nene,pai daca sunt urate, de ce mi le bagi mie pe gat, sa iti mai dau si bani pe ele??
    Eu am problema asta, deoarece mereu ajung in piete seara dupa 18.00, cand scap de la lucru si vreau neaparat sa aleg, pentru ca stiu ca toate babutele fac piata la prima ora si aleg ele tot ce e mai bun iar eu raman cu chestii naspa si pe jumatate stricate, iar cealalta jumatate urata rau.
    Alta experienta a fost in piata la Crangasi, unde imi cerea cineva exagerat de mult pe niste cirese, pe care, normal nu ma lasa sa le aleg. Am spus ca ii platesc pretul daca ma lasa sa aleg, mai ales ca in stanga ei, avea o gramada noua si frumoasa cu cirese. Si a refuzat tigancusa asa, mandra de ea ca “Oricum altele nu gasesti si tot la mine trebuie sa vii”. Intr-adevar erau cele mai aratoase din piata, dar tot am plecat acasa cu traista goala. Na !

  2. Teodora

    Offf… aista-i poveste fără sfârşit.
    Şi eu trec ghiulea prin piaţă, de sila de-a nu fi agăţată la fiecare pas.

    Relativ recent, am păţit aşa:
    Am cerut un kil de ciuperci. Văzând io că nene-ami bagă-n pungă nişte ciuperci zdrobite rău şi maro-negre, îi zic să-mi pună mai proaspete (ca să nu le car pân-acas’ doar ca să le-arunc – asta n-am zis, doar am gândit).
    La care individul răstoarnă punga cu fundu-n sus în grămadă i-mi zice rânjind cu satisfacţie:
    – Atuncia nu mâncaţi deloc ciuperci în seara asta!

    Ei, de asta ce ziceţi?
    Că io am rămas cu maxilarele căscate şi-ncleştate.

  3. ggl

    E mai mult o caracteristica specifica sudului tarii. Desi si la noi mai sunt pietari agasanti. De regula aia de etnie maghiara (hostezenii) is calmi si nu prea zic nimic daca nu-i intrebi. Tot de regula au si marfa buna, mai ales daca e vorba de muraturi.

    Iar daca nu-mi dau voie sa aleg, atunci sa-si tina marfa sa se uite la ea.

  4. child

    am experiente placute cu piata, e drept ca eu nu prea cumpar, mai mult trec sa casc gura. ma bucur ca cel putin o zona cu tarabele de la intrare e deschisa pana tarziu si pot sa iau fructe. in general la ora aceea si in zona aceea toata lumea nu e decat amabila cu mine 🙂

    dar nah, cred ca in general vanzatorii de la noi nu sunt buni, si nu numai in piete 🙂

  5. Moshu

    Idem child, nu am pățit chestii nasoale, am dat numai de vânzători ok care nu protestează când îți mai aduci și tu contribuția, ba chiar te îndeamnă să mai pui și tu. Și asta nu doar în una ci în cele trei în care am ajuns, din colțuri diametral opuse de București (Delfinului în Pantelimon și de câțiva ani Veteranilor sau Crângași).

    Ce-i drept merg destul de rar, așa că probabilistic vorbind nu pot să fiu o referință.

    Chestia cu făcutul reclamă la marfă am văzut-o însă o ignor cu succes, pot să vorbească cât vor. Cred că până la urmă e ceva oriental în asta. Și mă bucur că nu sunt totuși așa agresivi ca orientalii și mai ales că nu există la noi “arta” tocmitului cum e la ei. Am oroare de așa ceva, de-asta nu țin neapărat să văd țări ca Turcia sau de dincolo de ea.

  6. Ihrielle Post author

    Ali, bine ai făcut ca nu ai cumpărat de la ea. Unii trebuie învaţaţi minte 😉

    Teodora, pieţarul ăla chiar a atins culmea nesimţirii. Nu-ţi venea să-i vâri toate ciupercile pe gât să se sature de comentat?

    ggl, child, Moshu, voi intraţi în categoria norocoşilor, cu lipici la vânzători. De acum înainte o să vă rog pe voi să-mi faceţi piaţa 😉

  7. Cami

    e bine macar ca ai rezistat cat sa-ti cumperi ce vroiai. eu cand m-am mutat aici am aflat ca am o piata aproape si m-am incumetat sa dau o tura dupa niste robineti de chiuveta si sincer, m-am speriat :)) mai lipsea putin si ma alergau aia prin piata cu robinetii :))

  8. ggl

    De fapt am fost si eu ieri in alta piata si mi s-au oferit tot felul de produse de care nu aveam nevoie si pe care le-am refuzat. Oricum a fost ok si oamenii draguti. Cred ca se plictiseau, ca nu prea erau cumparatori la ora aia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php