Nici nu mai sunt cum erau odată: telefoanele de la miezul nopţii

Atenţie! Această postare nu este recomandată masculilor ultra-sensibili, preatemători în faţa cinismului feminin şi nici feministelor susceptibile de a mă eticheta drept una “de-a lor”.

Înainte de a trece la subiect (pe care, din respect pentru acest blog, am tot încercat să-l evit), trebuie să fac câteva precizări contextuale: de ceva vreme sunt abordată de nişte masculi în căutare de consilier. Zilnic aproape, telefonul meu zbârnâie pentru a soluţiona probleme de natură financiară (credite de nevoi personale cu ipotecă pe sticle), sentimentală (plină lumea de femei, dar toate nişte mironosiţe), de plasare a forţei de muncă (“familie mare, remuneraţie de la buget mică”), sexuală (pe cât posibil, practic; pe cât de imposibil, pe atât de insistenţi). Cum nu am de gând să mai aloc mult timp şi energie acestui subiect, voi reda o parte din mailul trimis unei prietene azi dimineaţă. Enjoy it!

Apropo de dormit, azi-noapte la ora 2.30 m-a sunat Sinistritatea Sa (I worship you, my lord of love – prescurtat în continuare LoL) , căruia i-am răspuns din greşeală, convinsă fiind că este alarma de trezire şi trebuie să o anulez. În fine, ideea este că LoL se puşcalizase (constat cu scârbă că i se întâmplă din ce în ce mai des, fenomen vizibil prin creşterea numărului de apeluri primite de la dumnealui) şi se autoinvita la mine (de astă dată era gata să sară în taxi, ceea ce-mi spunea că nu să împrumute bani voia). Eu i-am sugerat să se ducă la dracu’ (cu sau fără taxi) şi i-am mai ţinut şi o scurtă teorie seacă, în care îi spuneam că nu mă interesează dorinţele lui (chiar dacă mă număram şi eu printre ele), cu atât mai mult cu cât el este un ratat şi un superficial (dar astea le ştiam deja cu toţii, inclusiv el). Când a reluat cuvântul, părea foarte trist de refuzul meu (vai, săracul, rănit în profundele sale sentimente de către o insensibilă!) şi începuse să se văicarească (evident, nu-l iubeşte nici femeile nici bărbaţii, s-a săturat de atâta egocentrism localizat median etc.). Eu i-am tăiat-o elegant spunându-i de la obraz că fiecare primeşte exact ceea ce merită. Iar el şi-a luat jucăriile şi a plecat, spunându-mi că nu mai vrea să vorbească cu mine (Doamne ajută! Fie într-un ceas bun! Stai să bat şi câteva mătănii).
Acum analizând un pic situaţia, este evident faptul că simt vagi mustrări de conştiinţă pentru că omul avea nevoie de consolare, de exclamaţii extatice prin care să i se întăreasca părerea generală (mă rog, a lui doar) asupra excepţionalelor sale calităţi de amant, de un umăr pe care să sforăie melodramatic, răpus de supremul efort “de a se regla hormonal” (expresia îi aparţine, aşa că o consemnez cu deosebită deferenţă). Aşadar, omul avea nevoie de ceva experienţe semi-ieftine (să nu uităm amănuntul important: taxiul în care s-ar fi urcat probabil pentru prima dată în viaţa lui… ceea ce dovedeşte nemărginita lui stimă şi consideraţie faţă de mine), iar eu i-am sărit în cap precum o cioară pusă pe harţă, gata să-l lovesc ritmic cu ciocul până când cutia craniană va ceda, lăsând să se vadă golul perfect pe care-l apăra.
Ştiu, sunt o fata rea care îşi bate joc de sentimentele unui bărbat pierdut în vârtejul vieţii, dezamăgit de toate pipiţele de prin cluburi care invocă migrene ancestrale; care găseşte (în imaginaţia lui perversă) un punct de sprijin în mine. Sunt o persoană cu dizabilităţi afective, incapabilă să înţeleagă şi să iubească pe cineva, să ofere afecţiune şi atenţie sau să le primească macăr. Şi voi arde în focul iadului pentru asta, nu?  :))

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


15 thoughts on “Nici nu mai sunt cum erau odată: telefoanele de la miezul nopţii

  1. Mercu

    Hahahaaaaaa =))
    Asta e fostul? Daca da, sper ca ti-a venit mintea microscopica la capatana, daca nu, sa fiu sanatos pe timp de ciuma, dar facem pariu ca te va mai cauta? :)) Am eu o presimtire ca this is not the end of him, ceea ce poate numai sa ma bucure, esti foarte cute cand esti nervoasa. 😛

    1. Ihriel

      Cum sa fie “fostul”? Jignesti niste oameni care nu ti-au facut nimic! (ca tot voiai tu sa fiu nervoasa :P)
      Cat despre posibilitatea de a ma cauta, sper doar ca intuitia ta (la fel de sincopata precum iti e gandirea :P) sa-ti joace feste 😀

  2. child

    recitind imi dau seama ca:

    – nu e exclus sa fi vrut totusi bani. bani de taxi 😀

    – daca tineai post, asta nu se intampla. asa se intampla cand isi baga satana coada.

    1. Ihriel

      Dragă Ana, văd că manifești un interes deosebit pentru acest fenomen, lucru care nu poate decât să mă bucure și să mă determine să-ți ofer ca bonus o cină de post în compania respectivului (cină plătită, evident, de mine) 😛

    1. Ihrielle

      Imi place punctul tau de vedere: optimist si motivational. Ma indoiesc, insa, ca prea multe persoane sunt gata sa priveasca lucrurile astfel. Only great minds think alike :P.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php