O albă dimineață
Pe străzile pavate cu umbre, pașii se imprimau fără regrete. Cu suferințe incerte – doar câteva precipiatate nocive – alte voci neînțelese țeseau false amintiri. Iar pașii le striveau încet, sub mersul apăsat. Printre suspine, umbrele contorsionate zăceau culcate de vantul abrutizat.
În toată marea de pași, un singur om s-a încumetat a-i căuta pe-ai săi. Uimit de propria nesabuință, ore în șir pe loc a stat… poate zile sau chiar ani, cine mai știe oare? Legenda spune doar că spre umbre el s-a aplecat și mâna și-a întins: nu a întrebat dacă le doare, știa deja că le călcase cu nepasare. Apoi a îngenunchiat, într-o mută îmbrațișare. În zadar tânjea spre ele, cele ce, nespuse, cu regretele zburau.
– Încotro vă îndreptati voi? a mai apucat sa spună înainte ca abisul să-l răpună.
Într-o veche amintire, dintr-o albă dimineață, umbrele aveau umbrele, umbrele se pierdeau în ceață. Acum nu a mai rămas nimic din ele. Teribilă acea dimineață, când visele se risepeau lent, purtate ca de un torent. Infinită acea uitare, cea în care nu mai doare.
M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.
Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.
Ihrielle – who has written 358 posts on Kirb's Crib.
ti-am zis eu ca nu te comenteaza nimeni cand scrii prea bine 😀
Oh well (:-S) acesta este cel mai frumos compliment: sa mi se recunoasca maiestria de a lasa gurile cascate 😀
Multumesc!
Incredibilă, într-adevăr. (acea uitare)
Şi când te gândeşti numai cât preţ se pune pe o memorie foarte fidelă…