“Ofer spre adopţie pisică iubitoare, educată pentru viaţa la bloc”

Staţi, nu vă panicaţi! Nu am nici cea mai mică intenţie de a mă despărţi de Kirb. Din contră, atât de mult îmi place viaţa cu pisică la domiciliu, încât nu aş mai putea trăi altfel chiar şi când la 4-5 dimineaţa au loc demonstraţii pe mâţodrom. Serios vă zic, mâţa asta afurisită (care miuană de te scoală din morţi, zgârie de zici că vrea să te jupoaie şi pe deasupra îmi pune pe fugă toţi musafirii) ştie să mă facă s-o iubesc şi să mă bucur în fiecare zi de ea. Ceea ce le doresc – iubire şi bucurie – tuturor stăpânilor de animale, mai ales celor care, depăşiţi de convieţuirea cu patrupedul, s-au decis să-i facă vânt din gospodărie.

Din motive care nu au nicio legătură cu postul de faţă, în ultimele zile am bătut în lung şi-n lat internetul în căutarea unei pisici de adoptat. Dacă mă aşteptam să dau peste nişte poveşti care să mă facă să mă cutremur de groază şi silă faţă de specia umană, animalele peste care am dat mi-au spulberat orice iluzie legată de “umanitatea” celor care ar fi trebuit să le poarte de grijă:
O pisică bruscată şi dată afară de stăpânul său care, veritabil tâmpit, ar fi vrut şi s-o omoare.
Un motan abandonat de stăpânii lui la cabinetul veterinar pentru că era prea vorbăreţ.
Un alt motan trimis în lumea largă pentru că stăpâna, proaspătă mamă, nu mai avea timp să se ocupe de el.

Păi bine, oamenilor, de ce pisicile străzii vă luaţi un animal dacă nu sunteţi siguri că puteţi avea grijă de el toată viaţa lui? De ce îl luaţi din mediul lui, îl obişnuiţi cu stilul vostru de viaţă şi apoi îi cereţi să se adapteze în altă parte? De ce credeţi că dacă faceţi un copil aveţi o scuză să-l daţi pe Miaunel afară din casă? În afară de cazul în care copilul are nişte probleme de sănătate care se pot agrava în prezenţa animalului (alergii, astm etc.) nu aveţi nici un motiv obiectiv.

Iţi poţi cumpăra o pereche de pantaloni foarte mulați, fără să iei în calcul că peste o jumătate de an te poţi îngrăşa  cu 5 kg, mai mult decât suficient pentru a nu mai încăpea în ei. Îţi poţi cumpăra mobilier fistic pentru că e trendy, fără să fi luat în calcul că nu se potriveşte cu verdele-praz de pe pereți. Şi lista poate continua. Sunt sute de astfel de exemple prin care obiectul alegerii noastre este primit cu entuziasm, pentru ca mai apoi să fie îndepărtat fără remuşcări, deîndată ce dorinţa ne-a fost satisfăcută. Pantalonii rămaşi mici, odinioară mândria garderobei, zac acum uitaţi într-un dulap, în timp ce costisitorul mobilierul fistic îşi caută noi proprietari pe internet. Din fericire, sunt doar obiecte, fără simţire, fără conştiinţă, lipsite de viaţă şi deci incapabile să perceapă “marginalizarea” lor.

Din nefericire, atitudinea de tipul “când nu-mi mai place, îl arunc” nu se răsfrânge numai asupra obiectelor ci, de foarte multe ori, loveşte năpraznic în fiinţele vii care, prin slăbiciunea lor, ajung să depindă de voinţa celor mai puternice (copii, persoane defavorizate, persoane fără discernământ etc.). Însă animalele sunt cele mai vulnerabile în astfel de situaţii, deoarece nu există o legislaţie bine pusă la punct prin care să fie sancţionate comportamentele abuzive. Nimeni nu te va închide (şi nici măcar nu te va amenda) pentru că te-ai debarasat de pisica bătrână care nu mai are chef de joacă. Până la urmă nu este tot una cu a-ţi părăsi copilul, ar zice unii…

În fond, un animal rămâne un animal, indiferent câte haine şi-ar trage pe el.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


9 thoughts on ““Ofer spre adopţie pisică iubitoare, educată pentru viaţa la bloc”

  1. ggl

    “Un alt motan trimis în lumea largă pentru că stăpâna, proaspătă mamă, nu mai avea timp să se ocupe de el.”

    Sper să n-aibă timp nici de plodul pe care l-a făcut şi nici el de ea când o să fie babă în scaun cu rotile.

  2. mihaeladitoscana

    maii,da kirba ta e frumooasa rau!nu pot sa cred ca e asa obraznicuta,iti vine numa s-o pupi pe boticu ala 🙂 dap,e foarte trist si adevarat ce ai scris tu.eu mai bine renunt la o persoana decat la o pisica.parol!

  3. Ciobanul Aviator

    din moment ce majoritatea obiectelor neinsufletite si-au micsorat durata de “viata” in mana proprietarului de mai mult de trei ori (si nu pentru ca se strica ci pentru ca se plictiseste “stapanul” de ele) e normal ca si animalele si chiar oamenii sa fie tratati la fel.
    cum apare o pisica noua cu sistem de operare Matoid 2.0, arunci pisica vorbareata cu sistem de operare invechit Zat 3.1.
    Ma rog, asta e de cand lumea. Tin minte ca atunci cand eram copil si mai ajungeam “din intamplare” pe maidanele unde se aruncau gunoaiele, se intampla sa mai dau peste pui de pisica (sau catei) vii aruncati de “stapani”. deci lipsa asta de umanitate e de cand lumea.
    tot atunci am inceput sa iubesc mai mult animalele decat oamenii!:)

  4. arici pogonescu

    aha . inteleg din toate cele citite ca nu exagerez deloc intrebandu-ma ( din ce in ce mai des ) cine-i animalul de fapt …

  5. Ihrielle Post author

    Mihaela, stii vorba aia cu gardul si leopardul, nu? Asa-i si Kirb – atrage prin frumusete noi si noi victime pe care sa le “capseze”.

    Costin, stiu ca se intampla de cand lumea, insa tot nu pot accepta si nici trece peste asta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

    Pogonescu, animalul sau bestia?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php