Pasiune privată: Ciucaş

Uneori este suficient să te gandeşti intens la un lucru pentru ca el să se întample tocmai când te aştepţi mai puţin sau chiar în secunda următoare. Chiar şi atunci când gândeşti negativ despre acesta, ca de exemplu, că şansele ca el să aibă loc într-un anumit context sunt foarte mici.

Acest “uneori” s-a transfomat într-o zi de vineri. Era tocmai acea zi în care m-am trezit cu un mistuitor dor de munte cuibărit în coşul pieptului. Am sperat că îmi va ţine de cald, ca orice surogat în care se cuibăreşte confortabil frustrarea de a sta pe loc. Însă căldura sa ameninţa să sufoce orice părea să aibă viaţă: în poze, munţii nu sunt vii, vântul nu-ţi mângâie (sau biciuieşte, după cum meriţi) obrajii, soarele este mult prea pal pentru a te mai obliga să-ţi pleci privirea în faţa ameţitoarelor culmi.
Exact acestea îmi erau gândurile când am primit neaşteptata invitaţie de a mă alătura colegilor ce planuiau o tură în Ciucaş.

În culmea entuziasmului, duminică dimineaţă ne aflam în drum spre Cheia, cu intenţia clară de a ajunge pe vârf, lucru care nu a întârziat să se întâmple, în ciuda noroiului sau a zăpezii care a insistat să mureze câteva perechi de picioare.

Pe lânga liniştea şi încrederea că lucrurile bune apar la momentul potrivit, această ieşire mi-a amintit un aspect pe care am tot avut tendinţa de a-l ignora. Interacţiunile semi-formalizate, de tipul relaţiilor de serviciu, rămân de cele mai multe ori la acest nivel, fără a bănui măcar că ele pot ascunde pasiuni şi preferinţe comune. Că munca specifică socitetăţilor (post)industriale alienează indivizii, este deja o certitudine, un subiect recurent. Ceea ce poate fi încă pus la îndoială, este dat de dimensiunea acestei superficialităţi, ale cărei graniţe sunt delimitate de propriile noastre temeri şi închistări.

Disclaimer: un nevinovat act ratat poate transforma oricând un text cu caracter informativ într-unul declarativ, astfel încât între pășune și pasiune nu mai există nicio diferență… mai ales când este privată.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


3 thoughts on “Pasiune privată: Ciucaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php