Last stop: Picture that!

Ştiu că sunt câteva persoane care se întreabă ce s-a întâmplat cu mine în ultima vreme de nu am mai povestit nimic despre niciun loc (nou sau vechi), de n-am mai avut materiale cu pisici şi nici nu le-am mai compus versuri ferestrelor, melcilor şi feluritelor lighioane întâlnite în peregrinările mele. Pentru ele, dar şi pentru toţi ceilalţi care v-aţi temut măcar un moment că toată vara mi-am petrecut-o închisă în casă, o să răspund punctual:

♠ De plimbat m-am plimbat, dar nici măcar pe departe cât de mult şi de des mi-aş fi dorit şi nici prin vreunul dintre locurile la care am visat tot anul. Câte o ieşire scurtă, de week-end, în fiecare lună nu mi-a fost de ajuns pentru a-mi satisface dorul de ducă, însă voi recupera am recuperat din plin în septembrie cu munte, mare (unde vremea-i încă bună de scaldă) şi niscaiva străinătăţuri asupra cărora păstrez misterul pentru a vă putea povesti mai pe larg când mă returnez. Până una-alta, merită să amintesc măcar în treacăt pe unde m-au purtat paşii în ultimele luni: Peştera Muierilor şi Peştera Polovragi (mai), Almalău şi 2 Mai (iunie), Cheile Grădiştei (iulie), Sibiu şi Cisnădie (august)

 ♠ Poze am făcut în toate locurile prin care am fost, doar că până acum nu am manifestat interesul de a le descărca în calculator şi a face o selecţie a celor mai bune dintre ele.
Mai mult chiar, nu mai găsesc rostul zecilor de giga de poze care se tot adună cu fiecare ieşire, nefăcând altceva decât să-mi pigulească vanitatea de turist, în timp ce ele însele zac uitate prin foldere. Oare de câte ori am revăzut pozele făcute acum trei ani la mare sau pe cele de când am ieşit prin oraş la vânătoare de ferestre? De câte ori când mi-am adus aminte de Budapesta sau mi s-a făcut dor de Oradea am privit fotografiile făcute acolo? Cât de des am inspirat aerul de munte din nişte imagini pe care le-am adus acasă dintr-o drumeţie? De prea puţine ori sau prea rar ca să pot găsi o justificare pozelor respective. Deşi nu le-aş putea şterge, mi se pare că pe unele dintre ele le ţin numai ca să ateste că eu am trecut printr-un anume loc şi nimic mai mult. Pe multe nu le voi revedea o bună bucată de timp de acum înainte, pe altele le voi deschide chiar mâine, în timp ce majoritatea vor rămâne aşa cum sunt – uitate, prăfuite, inutile.
Şocant, nu? Mi-am şters contul de Facebook, mi-e lene să transfer cu copy şi paste nişte poze, ba chiar am sentimente contradictorii în ceea ce le priveşte …

♠ Cum am fost leneşă la capitolul poze, materialul pe care urma să-l (des)cânt în versuri mi-a fost inaccesibil. Aşadar, mai aveţi de aşteptat un pic până când vă veţi delecta cu o nouă poveste în poze şi rime.

Răbdare, deci.

Ca să-mi mai spăl din păcate, vă las in compania lui Kirb:

 

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


12 thoughts on “Last stop: Picture that!

  1. Ciobanul Aviator

    N-ai dreptate cu pozele. Ar fi culmea sa te uiti pe poze la 2 luni dupa ce le-ai facut, sau chiar si 3 ani. Pe poze te vei uita cand iti va fi dor sa-ti amintesti de unele lucruri, iesiri, etc.
    Nici eu nu ma uit pe pozele de anul trecut dar cateodata ma loveste grav sa ma uit prin albumele de poze de acum 5-10-20 de ani 🙂
    Daca se spune ca poza e parte din sufletul cuiva atunci e bine sa cari cat mai multe poze dupa tine.

  2. Moshu

    Eu cred că ai dreptate cu pozele 🙂 Adică pot să înțeleg, că-s și eu cam la fel, nu înțeleg frumusețea unui volum imens de poze în care nu ai timp și nici răbdare să te uiți. Ce-i drept nici nu am pasiunea fotografiatului și în general îl las în grija soției când mai mergem pe undeva în afara orașului / țării.

    Cred că mă repet cu asta, dar o simt prea intens ca să nu o mai menționez și acum: cred că la multă lume obișnuită (adică nu profesioniști) pasiunea pentru fotografii a fost distrusă de ușurința cu care se fac tone de poze în ziua de azi. Valabil și pentru filme, muzică sau jocuri, se pune mâna pe ele mult prea ușor în ziua de azi așa că nu mai ai nici un chef de ele și rămâi la cele pe care ai pus mâna pe vremea când chiar simțeai ceva.

    Că veni vorba de jocuri și de vremurile bune, ziceai că postezi ceva de Heroes III 🙂

  3. ggl

    Apăi nu trebe să umpli harddisk-ul cu poze. Eu am 167 cadre de la Londra, trase în 5 zile. Am publicat apoi o selecţie foarte indulgentă de 15-25, dar am şters-o cu restul albumelor de pe Picasa. A mai rămas o singură fotografie pe flickr. În Cehia n-am reusit să umplu un card (de 2 GB cu fişiere raw de ~8-10 MB fiecare). Cred că tot în jur de 160 am făcut in 12 zile sau aşa. Dintre care am publicat vreo 10? Din Paris nu mai ţin minte cate am facut dar văd că am publicat 11 pe flcikr. Deci da. Selecţia e cea care contează, nu maldarul.

  4. child

    am zambit, pentru ca relativ recent am trecut prin toate pozele de pe hard de la concerte, incepand cu dbe 1 (iti mai amintesti de dbe 1? 🙂 ) si terminand la ore din kulturhaus. incredibil cat de multe amintiri erau atasate de ele 🙂

  5. Ihrielle Post author

    Ciobane, de fiecare cand ma uit in albumele de acum 15 ani, de exemplu, ma frapeaza cat de indepartata mi se pare acea perioada, cat de straine imi sunt imaginile si locurile, ca si cum eu n-as fi trait nicicand acolo.
    Cine spune ca poza face parte din sufletul cuiva?

  6. Ihrielle Post author

    Moshu, ai dreptate. Democratizarea unei pasiuni duce la un hobby “obosit”. O simt în gusturile mele literare şi muzicale, care au rămas nu doar la fel ca acum 10 ani, ci mă şi împiedică, de multe ori, să încerc ceva nou.

  7. Ihrielle Post author

    ggl, apoi ca să ajungi la selecţie trebuie ca mai întâi să treci prin maldăr. Asta mă sperie pe mine: că trebuie să trec prin 100 de poze ca să le aleg pe cele 10 care contează.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php