Pisicile traduc fericirea: Sindromul acului pierdut în carul fără stăpân

“Cum arată?” se interesă ea cu îngrijorare. “Din nefericire, habar n-am…” “Nu ştiţi cum arată pisica dumneavoastră?” El rămase împietrit: “De ce ar trebui să ştiu? N-am avut pisică în viaţa mea” (Anna Gavalda, Împreună).

Totul porneşte de la o idee aparent banală şi lipsită de semnificaţie. Pe care o auzi în timp ce tragi cu urechea la sporovăiala celor două bătrâne de pe bancă; pe care o citeşti în ziarul lăsat nesupravegheat de bunicul care tocmai a ieşit să culeagă cireşe; pe care ţi-o spune acelaşi copil mai mare care ţi-a mai spus şi că Moş Crăciun nu există; pe care o priveşti conturându-se în tremurul apei stătute pe timp de ploaie; pe care o intuieşti dincolo de finalul vesel al basmului pe care mama se încăpăţânează să ţi-l spună în fiecare seară, pentru a te asigura că nu este nicio înşelătorie la mijloc; pe care o simţi în buzele ce-ţi ating obrazul; pe care o surprinzi în tăcerea dimineţii în timp ce strângi în mîini o cană cu lichid fierbinte.

Totul porneşte, dar, de la aceeaşi idee pe care fiecare atom o degajă în natură, asemenea plantelor ce eliberează oxigenul. Spre deosebire de fotosinteză, procesul său de sintetizare este nu doar misterios, dar şi imposibil de studiat prin procedee ştiinţifice clasice. Oricât de numeroase şi cuprinzătoare ar fi polemicile al căror subiect este, ideea rămâne închisă în abstracţia sa, îndepărtându-se de imaginile cu care o asociai în mod obişnuit: un căţel cu batic roşu, un pom uscat doar pe jumătate, o grădină animată de mii de gângănii, o casă cochetă în care să-i înghesui pe cei dragi fără să-i îmblonăveşti de claustrofobie, câţiva copii ştirbi cărora să le arăţi trucuri din cărţi de joc. 

În fond, ideea supravieţuişte oricărui efort vizual şi nu este nimic altceva decât pretextul pentru un efort încă şi mai mare: acela de a recunoaşte ceea ce-ţi este străin. E un concept vag – fericirea  pisica.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php