Plasa cu Google

Ahoy, dragii mâţei!

Pentru astăzi m-am gândit să vă supun la un scurt “test” în care să ghiciţi care dintre cele persoanele care fac parte din povestirea de mai jos este Ihrielle. Daţi-vă cu părărerea fără griji, căci nu se va solda cu profil psihologic, interpretare psihanalitică a răspunsurilor. Am treburi mai importante de făcut.
Iar dacă acest argument nu este suficient pentru a vă asigura participarea, atunci trebuie să ştiţi că există şi un premiu pentru prima persoană care va ghici răspunsul corect. Da, un premiu nemaipomenit, nemaivăzut, nemaîntâlnit, care îi va ofero câştigătorului (sau câştigătoarei) o experinţă de neuitat. Acesta (sau aceasta) va avea ocazia unică de a dormi cel puţin o noapte  în compania mâţei (adică a mea, Kirb).
Şi acum păţania:

Trei oameni – să zicem A, B şi C – urcă împreună în lift.
A (către B, pe care îl cunoştea): Ţi-a remarcat plasa cu Google.
B: Toată lumea a remarcat-o. Chiar m-au întrebat  ce am cumpărat de la Google…
Pauză de o secundă, timp în care A şi B îşi zâmbesc complice.
După care B reia discuţia: Cum ar fi fost să fi cumpărat… pastă de dinţi de la Google? Chiar, pasta de dinţi “Google”. Îţi dai seama cât de folositoare le-ar fi medicilor stomatologi, că nu ar mai trebui să caute după carii prin gura pacientului? Ci le-ar căuta pur şi simplu pe Google. Pe pasta de dinţi Google. Tare! Mi-aş cumpăra şi eu una…
Liftul se opreşte la etaj şi C,  care rămăsese cu gura căscată ca la dentist, coboară.

P.S.: Cei care cunosc deja povestea sau care cunosc amănunte care ar putea influenţa răspunsurile celorlalţi, sunt rugaţi să le păstreze pentru sine. Mâţam!

 

Mâţă afurisită, născută pentru a supune oamenii torturilor mâţeşti. De mai bine de 5 ani trăieşte printre bipezi cu gândul de a le face zile negre. De cele mai multe ori, reuşeşte.
Cunoscută sub numele de: Bestia, Drac, Sătănilă, Sarsailă, Drăcilă Berbeleac.

Kirb.zât – who has written posts on Kirb's Crib.


11 thoughts on “Plasa cu Google

  1. ihrielle

    Felicitari, Moshu. Kirb arde de nerabdare sa va faca o noapte alba :)) Acum trebuie sa ne lamuristi ce reprezinta restul de 2%…

    Arici, cam tarzior raspunsul. Din partea lui Kirb primesti felicitarile pentru siguranta cu care ai raspuns 🙂

  2. Moshu

    Mulțumesc pentru felicitări 😀 Am participat de fapt ca să îmi confirm că încă îmi mai funcționeaza intuiția, nu ca să o smulg pe Kirb din sânul familiei ;)) Cei 2% erau ca o marjă de nesiguranță, am scris rapid fără să gândesc prea mult, că altfel nu se mai numea intuiție.

    Cedez premiul ariciului, dacă se acceptă amendamentul, pentru siguranța de care a dat dovadă ;))

    În rest, azi e zi mare. Game Of Thrones pe HBO 😀 Nu o să urmăresc, că e în timpul meciului (gloooory glory Man Uniiiiteeeeeed!), așa că o să mă uit miercuri la reluare. Dar sunt curios cum o să fie. Voi mai sunteți interesați?

  3. arici pogonescu

    Multam fain Moshu … suna deosebit de tentant , sincer … dar am nevoie de ajutor … am acasa trei aristrocate ( doua pisici si un motan ) , crezi ca as avea vreo sansa sa fac Kirbul ( ori mai bine zis pe ale mele pisici ) sa convietuiasca in pace macar pentru cateva ceasuri ? … Hmmm , grea misie … Nu ? 🙂

  4. Ihrielle

    Arici, in primul rand n-ai putea trai tu cu Kirb in buna pace si intelegere. Dar poate ca mustacioasele tale ar reusi performanta.

    Cami, lasa ca nu ai pierdut nimic. Banuiesc ca poate si Missy sa-ti ofere nopti albe, daca este cazul 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php