Plimbări clujene: Banffy, spaima vampirilor
După porceala care a urmat întoarcerii de la Turda, cu mâncare şi cocktailuri în Irish Music and Pub, am decis ca a doua zi să ne-o petrecem desfăşurând activităţi mult mai plăcute divinităţii aruncătoare cu limbi de foc; cum ar fi să ne ducem la Banffy. Am luat, dar, bilete pentru Bonţida şi am pornit la drum.
(Trenul de persoane 4102 – detaliu)
După o călăorie demnă de analele cefereului (ca să fim în ton cu coloritul situaţiei), am coborât într-o gară uitată de lume parcă. Aici timpul se oprise cu mult înaintea noastră…
(Coş de conservare a gunoiului – detaliu cu păienjeniş)
Am pornit pe un drum de aproximativ 3 km (după spusele Irenei), prin sat, căutand feuda Banffy, pe care am găsit-o într-o stare la fel de veselă ca şi gara Bonţida şi alte câteva case din localitate.
(Cladirea Porţii şi clădirea vechilor grajduri)
Faţă în faţă cu aşa numitul Versailles al Transilvaniei nu poţi decât să te întrebi: “unde este?”. Unde s-a dus toată splendoarea sa, aşa cum era redată în pozele din perioada interbelică? Prin ce procedeu meschin s-a transformat marmura în pulbere? Ce forţă nemiloasă a îngropat în nepăsare grandiosul castel? Să fi fost un capriciu al timpului de a echilibra balanţa, dăruind bogaţilor soarta celor pe care i-au oprimat, chiar cu preţul istoriei? Să fi fost furia şi nechibzuinţa oamenilor, dorinţa lor de a-şi dovedi puterea prin distrugere? Multe întrebari ce suscită imaginaţia, ce caută mistere dincolo de ziduri şi poveşti dincolo de istoric…
(Cladirea principală, construită în stil baroc)
Istoria castelului Banffy se întinde de-a lungul a mai mult de cinci secole în care trecut prin numeroase modificări ce i-au conferit confuguraţia actuală. Iniţial acesta fost o cetate construită în secolul XIV de către baronul Banffy. În urmatoarele secole, descendenţii acestuia au efectuat importante transformări în structura edificiului: reconstrucţia castelul în stil renascetist (sec XVII) şi baroc (sec. XVIII), reamenajarea parcurilor şi grădinilor interioare, construirea unor anexe şi a turnului de observaţie de factură romantică ( 1850), dărâmarea turnului de poartă (1820)*.
(Foste camere în clădirea principală)
Declinul domeniului Banffy a fost marcat de sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când, în timpul retragerii naziste, clădirile din incinta sa au fost incendiate şi jefuite, iar operele de artă şi biblioteca, distruse. Acest act a fost, în fapt, un act de răzbunare politică prin care guvernul german a reacţionat la decizia Ungariei (reprezentată în cadrul negocierilor de baronul Miklos Banffy) şi României de a întoarce armele împotriva Axei.
(Ornament pe tavanul unei camere de la etaj, probabil singurul care a rezistat)
În anii ’50, domeniul a fost naţionalizat, una dintre clădirile sale funcţionale fiind transformată în C.A.P. Bonţida*. Lipsa de interes a autorităţilor comuniste pentru conservarea castelului Banffy nu au facut altceva decât să-i accentueze degradarea.
(Intrarea în clădirea vechilor grajduri)
Din fericire, din 1999, la Bonţida se desfăşoară lucrări de restaurare, ca urmare a implicării instituţiilor din Marea Britanie şi Ungaria (of, fie! şi România) responsabile de conservarea patrimoniului cultural… Eforturile sunt vizibile în cazul vechiului corp al bucătăriei, complet refăcut.
(Vechiul corp al bucătăriei, cu turnul de observaţie pe fundal)
Uneori ruinele sunt mai expresive decat o mie de castele cu turnurile strălucind în soare. Singure evenimentele sunt cele care le deosebesc.
*Sursa datelor: Infosomes.
M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.
Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.
Ihrielle – who has written 358 posts on Kirb's Crib.
emotionant post, cred ca aveam 5 ani cand ascultam povestea castelului grofului Banffy. being or trying to be witty: de ce ne tot intoarcem de unde am plecat?
Probabil pentru ca suntem in cautarea unui “ceva” pierdut pe parcurs…
Ce lipsa de interes? Este langa Sighisoara un castel similar pe care l-au transformat in C.A.P. si au participat activ la distrugerea sa! Comunistii n-au fost niciodata interesati sa conserve fostele castele ale nobilimii maghiare, ba chiar dimpotriva.
Oricum, proiectul de reabilitare a functionat foarte frumos pana acum. Am urmarit indeaproape ceea ce au facut si chiar se vad schimbari in bine.
Ai dreptate: m-am exprimat anapoda de tot. Preferabil asta (din punctul meu de vedere) unei poliloghii despre distrugerile comuniste and stuff… Sunt destule bloguri pe care se scrie despre acest subiect.
Despre ce castel este vorba? (poate-i fac o vizita la vara, cand voi ajunge in zona :D)
Castelul Bethlen, Boiu, Mureş. Însă nu prea cred că mai ai ce vedea.
Dacă te pasionează, vezi mai jos:
http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_castele_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia
Exact la ce ma gandeam. Merci 🙂
asta imi aduce aminte de cetatea din Slimnic, pe drumul dintre Sibiu si Medias. este superba si pierduta in timp. nefiind reabilitata, din pacate, scrie la intrare ‘intrati pe propria raspundere’.
Chiar despre Slimnic citeam azi si visam cum voi pleca eu de la Sibiu la Medias si voi vizita vrute si nevrute…
Banuiala mea ar fi (dupa ceva cautari pe net) ca despre Castelul Bethlen este vorba.
Oricum ar fi, stiu ca nu vor fi niciodata de-ajuns.
Cetatea sau biserica fortificată? Ce există şi o cetate sus pe deal, în pădure, unde natura şi-a reintrat în drepturi.
Ambele (bisericile fortificate sunt niste obsesii mai vechi). Chiar daca m-am saturat sa vad numai ruinele a ceea ce a fost odata.
Stai că am confundat cu Saschiz.
…și m-ai confuzat.
Acum că ai adus Saschiz în discuție, dacă ar fi după mine, și acolo aș merge. Cum nu este, cred că mă voi limita la Slimnic care se află chiar în drumul meu.