Poteci înguste: Buşteni-Mălăieşti-Bran
În ultima vreme, multe au fost locurile pe care picioarele-mi au călcat. Uneori alene, alteori grăbite, punând paşii hotărât sau cu sfială, însoţite de mai multe perechi sau doar de una singură, cu siguranţă că m-au purtat departe… chiar dacă de fiecare dată am zis „Drumul este prea scurt pentru mine”.
Chiar deunăzi, când tălpile mi-au fost forţate să înghită aerul citadin, gândurile o luau încetişor înapoi, pe drumul folosit la întoarcere. Numai că ele, având la dispoziţie un altfel de sistem de transport, pe bază de memorie cognitiv-selectivă, s-au pierdut printre imagini.
Păduri nestrăbătute până atunci le-au primit cu braţele deschise tivite cu ciuperci colorate. Le-au lăsat să pătrundă pe tărâmul lor, adâncindu-se într-un desiş de vise cu aromă de ferigi umede.
Nori timizi le-au sărutat frunţile şi le-au invitat să şadă lângă ei, cocoţate pe stânci de foc, venind în întâmpinarea ezitării lor cu argumentul suprem: erau locuri în primul rând de la spectacolul de artificii.
De parcă nu ar fi fost de-ajuns celesta reprezentaţie, flori întâlnite la tot pasul le-au mărturisit speranţa de a-i avea ca oaspeţi de seamă, chiar diseară, la un bal mascat, probabil.
Dimineaţa, după ce şi-au achitat datoriile de musafiri, şi-au dat seama că nici ceţa nu s-a lăsat mai prejos în misiunea sa de gazdă: avea să le împărtăşească minunate poveşti adunate din străbuni.
P.S.: Doar pentru că nu am zis nimic despre ele, păstrându-le închise într-o adâncă tăcere, nu trebuie să credeţi că nu s-au întâmplat.
Mai multe poze pe flickr şi pe buz.ro
We must do that again. 😛
Next week-end 😀
aidecapu meu cate mushte. pana si pe flori =))
Într-adevăr, nu am dus lipsă de aşa ceva. Spre cinstea lor, însă, trebuie să spun că au fost nu doar fotogenice ci şi cooperante 😀
… ma inclin in fata frumusetii …
Nici noi nu ne-am lăsat mai prejos 🙂