Primul meu acasă

Acasă

Nu ştiu cum se face dar numai în Mangalia reuşesc să retrăiesc sentimentul acela ciudat de siguranţă şi confort amestecat cu stinghereală, anticipare şi regăsire  pe care îl ai ori de câte ori revii acasă dupa o lungă absenţă. Poate fiindcă acolo, aproape de malul mării, a existat odată un mic apartament cu două camere care a fost timp de 15 ani acasă.

El a fost martorul tăcut al găletuşelor de plastic topite pe godinul din dormitor, al paharelor scurse pe furiş, când mama şi tata erau ocupaţi să conducă oasepeţii la uşă, al scrisorilor de dragoste scrise unor iubiţi imaginari, al primelor mele poezii, scrise cu avânt patriotic şi mândrie de român.
M-a privit neputincios în tristele luni de iarnă pe care le petreceam închisă între zidurile lui, cu câte o boală contagioasă sau mână ruptă care să-mi ţină de urât şi mi-a ascultat răbdător recapitulările de lecţii pe care le făceam, seară de seară, cu voce tare.
În apartamentul cel mic trăgeau vara rudele venite din toate colţurile ţării să facă o baie de soare sau o cură de balnear şi iarna prietenii familiei, pentru un joc de cărţi şi o sesiune de dans. Se râdea, se glumea, se spuneau poveşti. Ne mai şi supăram uneori, dar nu la modul serios. Niciodată la modul serios. Noi aveam soluţii, eram optimişti, făceam planuri. Părinţii mei se ţineau de mână.

Acel apartament a fost primul meu acasă şi – pentru toate acele mărunţişuri care au rămas acolo, cu el – şi ultimul. Alţi oameni se bucură acum de protecţia lui şi de toate comorile ascunse acolo, între pereţii mici şi înghesuiţi… dacă ştiu să le găsească.

Ma consolez, în schimb, cu marea – singura care va rămane şi după ce apartamentul va fi rămas pustiu şi după ce blocul va fi ajuns ruină şi după ce vor fi dispărut oamenii care i-au trecut vreodată pragul. Acum ea este acasă pentru mine.

AcasaPa-pa, mare! Ne vedem anul viitor!

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


5 thoughts on “Primul meu acasă

  1. Moshu

    Nostalgie și mare. Frumos. 🙂

    Deși-s născut în București și trăit doar aici, marea îmi place mult. Nu în sensul de mers la plajă și scăldat pe care i-l dă majoritatea, pot să mă duc la mare și să nu stau deloc la plajă. Îmi place doar să o văd și să simt vântul.

    De fapt cred că îmi place ideea de apă în general, am realizat odată că în marea majoritate a călătoriilor am ajuns în locuri unde e mare. Sau daca nu e, era măcar un fluviu sau râu local, la care ajungeam neapărat. Și în cazul ăsta căutam și rațele aferente. 😀

    Am învățat și un cuvânt, nu am mai auzit de godin până acum, dar am găsit pe dexonline.

  2. Ihrielle Post author

    În ultima vreme sunt cuprinsă cam des de nostalgii. Cred că toamna ce se apropie cu paşi repezi este de vină. Îmi aminteşte de când stăteam pe malul mării sau pe diguri, privind ore în şir valurile. Aşadar, nu eşti singurul fascinat de apă 🙂

    Bine că ţi-a plăcut godinul, ar trebui să-mi fac un obicei din a folosi în fiecare articol câte un cuvânt mai puţin uzual. Ar fi distractiv

  3. Moshu

    Nu-s nici singurul simpatizant de rațe, se pare, după ce am văzut pe Facebook la tine zilele trecute. 🙂

    Ceea ce îmi amintește că încă nu ai scris de ce ai revenit pe sus-amintitul site. 😀 Poate curând, după reintratul în vechile obiceiuri. ;))

  4. ggl

    Şi lui O. îi place foarte mult în Mangalia. Până şi eu am fost dus în locuri foarte drăguţe în Mangalia (Muzeul de Arheologie şi Geamia de lângă poştă). Credeam că nu-mi place marea, însă de fapt urăsc staţiunile. Şi în Mangalia e un pic de staţiune, dar imediat lângă e portul care iarăşi îmi place, deci pot ignora staţiunea.

    Moshu, în Mangalia nu sunt raţe ci lebede pe mare 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php