Printr-un ciob de sticlă

Afară nu este nimic… niciun fenomen meteorologic nu îndrăzneşte să tulbure calmul mortuar al naturii. Picioarele desculţe prin iarba pârjolită privesc cu atenţie în jur, ferindu-se de mărăcini, singurii care le-ar putea auzi scârţâitul descret pe care îl scot în contact cu pământul. Deşi înaintează cu precauţie, ca şi cum ar confrunta fiecare mişcare cu o schemă grafică predefinită, muşchii lor sunt tensionaţi, gata să străpungă pielea transparentă în care par a fi ţesute infinite vinişoare.

Obosite în urma efortului de a inainta într-o linişte aproape perfectă, picioarele se opresc şi par să se înconvoaie sub o greutate infinită. Unul dintre ele are o rană închegată iar încheietura sa trosneşte uşor. Aproape în acelaşi timp o mână se îndreaptă spre ea, cuprizând-o cu fermitate în palmă. Mâna stângă pare să urmeze acelaşi parcurs, însă ezită; se retrage, dispare din imagine. În locul ei, un cap cu trăsături nedefinite se pregăteşte să se aşeze pe genunchii flexaţi. Ochii îi are închişi, iar pleoapele îi tremură uşor în lumină. Cealaltă mână îi mângâie fruntea şi i se odihneşte pe creştet. O vrabie zboară înspre el şi, după un mic ocol, încearcă să i se prindă în păr. Nu reuşeşte însă decât să-i smulgă câţiva stropi de sânge şi o expresie uimită… care este imediat înlocuită de un chicotit.

Aşadar acest cap adormit, legat de picioarele care acum câteva minute se strecurau prin iarbă, ştie să zâmbească: are o gură special desenată pentru asta şi doi ochi care se îngustează leneş. Pe neaşteptate, buzele i se multiplică şi pentru o secundă ciudata fiinţă pare a avea doua capete şi patru mâini. Însă rămâne doar o imagine reflectată într-un ciob de sticlă.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php