Probă de divorţ: Nesimţirea are chipul tău

Cum stăteam eu lungită-n pat şi priveam pe fereastră, îmi tot suna în urechi “nesimţita asta de piscă”, denumire generică prin care Kirb era definit în totalitatea facultăţilor sale pisiceşti privitoare la distrugerea sistematică a casei. Cum expresia devenea deja obsedant de familiară, în perspectiva mea, între mâţă şi nesimţire s-a conturat o relaţie aritmetică, ce transcede în literatură:

mâţă=nesimţită => mâţa este personificarea nesimţirii.

La prima vedere, avem o mostră de lipsă de bun simţ, ambalată într-un corp vioi ce-şi bagă coada oriunde îi permite spaţiul. Nimic mai adevărat! Dar cum dracu’ poate fi în acelaşi timp şi apatic şi berc, dar mai ales oricine, variatele forme în care nesimţirea trăieşte, creşte şi cucereşte, sunt surse de inspiraţie pentru întregul domeniu al stilisticii literare. Ca exemplificare, avem câteva situaţii ipotetice în care aceasta nu reprezintă nici pe departe un reflex contemporan, ci o stare de agregare.

*********

Te opreşti pe o margine de trotuar – stânga sau dreapta, nu contează – lăsând pe lângă tine un spaţiu de trecere de cel puţin un metru. În trecerea lui ca prin brânză, un individ cu ditai sacoşa de rafie, te mătură de pe traiectoria sa plină de importanţă, cu nevinovata intenţie de a te tranforma într-un Hopa-Mitică uman. După o jumătate de arc de cerc descris prin aer într-o tentativă de tumbă, te ridici la timp din praf pentru a primi omagiile nefericitului agresor: “Dacă nu aveai două beţe în loc de picioare nu cădeai”; însoţite de cel mai grotesc râs.

*********

Pe messenger primeşti add de la o persoană necunoscută, pe care o intrebi politicos cine este şi cu ce ocazie te caută. Urmează o conversaţie dintre cele mai interesante pentru tine

X: buna
X: am gasit id-ul tau pe site-ul unui grup de [un domeniu de interes]
Tu: salut
X: sa inteleg ca faci [un domeniu de interes]
Tu (din ce în ce mai circumspect): da
X: pana aici toate bune si frumoase…
X: dar
Tu (cu un „WTF?” în minte): dar?
X: ati avut vreodata de facut o recenzie la [o materie conexă domeniului respectiv]?
Tu (cu tensiunea crescută): nu. aveai nevoie de recenzie?
X: daaaaaaa

*********

Sună telefonul; este o cunoştinţă cu care nu ai mai vorbit de câteva luni. Îţi spui: “Vai, ce frumos! Uite o persoană care după atâta timp s-a gândit la mine! Ia să-i răspund eu”; ceea ce şi faci. Schimbaţi câteva banalităţi, după care scopul convorbirii este abordat fără ocolişuri:
– Plec la munte pentru câteva zile şi am nevoie de un aparat foto. Nu mi-l împrumuţi pe al tău?
– N-am, zici pradă primului impuls izvorât dintr-o silă ce te cuprinde subit (este un trombon, bineînţeles, însă pe măsura pretenţiilor).
– Cum n-ai?! se aude, agasată, vocea de la capătul firului. Chiar ieri ai scris pe blog că ai! (ca să vezi cum oamenii aceştia merg la ceea ce ei numesc “sigur”).
– Căutam doar un motiv să mă sune lumea. Văd că funcţionează.
Tonul de ocupat pătrunde în aparatul auditiv ca un marş trumfal.

*********

…şi o situaţie cât se poate de reală:
Cu doar câteva minute în urmă, mă îndreptam spre casă cu gândul să fac un om de zăpadă. Din curtea unui bloc, aflată la aproximativ doi metri deasupra solului, mă izbeşte cu toată forţa în capul neacoperit de căciulă, o nouă formă de avalanşă, puternic umanizată, sub forma produsului finit al acţiunii de deszăpezire individuală efectuată de un brav posesor de maşină. Am mulţumit providenţei că am scăpat cu viaţă şi cu obrazul curat din această teribilă încercare.

Ca să închei într-un ton mai glumeţ, nu-mi rămâne decât să spun: „Fericiţi cei nesimţiţi cu duhul, căci a lor va fi pomenirea neamului”.

A! Şi să-i redăm deci mâţei, pacea în care să rupă tapetul.

• ← Nicio miorlăie nu mă pisică
• Master of Muppets →