Recenzie vALLuntar: Fiul Arhanghelului Mihail
Fiul Arhanghelului Mihail (The Evening of the World în original) este prima parte dintr-o trilogie istorică semnată de Allan Massie, care îşi propune să reia trei dintre ciclurile consacrate în literatura medievală – Roma, Britania şi Franţa. Fiecare dintre romane tratează câte o tematică, pornind de la declinul Romei sub presiunea invaziilor popoarelor migratoare şi a tulburărilor de natură religioasă (volumul de faţă), trecând prin miturile Arthuriene (Arthur the King) şi încheind cu Charlemagne şi ai săi paladini (încă în lucru).
Un proiect ambiţios şi promiţător, pentru care autorul construieşte o miză nu mai puţin valoroasă. În introducerea primei părţi, trilogia este prezentată drept traducerea unui manuscris redactat de controversatul cărturar Michael Scot pentru a-şi instrui pupilul, pe viitorul împărat roman Frederick al II-lea. Veridicitatea documentului şi a poveştii pe care acesta o relatează este întărită de observaţiile celor doi cititori medievali – un Templier un Rozcrucian. Aceştia au rolul de a sancţiona elementele anacronice şi abaterile de la adevărul istoric, îndemnând la o lectură ponderată şi, totodată, permiţându-i autorului să jongleze cu imaginaţia sa fără a pune cititorul în pericolul de a reţine informaţii greşite.
Primul roman al seriei îl are ca protagonist pe Marcus, un tânăr patrician binecuvântat cu toate însuşirile eroului clasic: frumuseţe, vitejie, virtute şi inteligenţă. Aceste atribute îi conferă nu doar aura de perfecţiune specifică eroului medieval, ci şi premisa necesară pentru alimentarea zvonurilor ce privesc originea sa pe linie paternă, care merg suficient de departe cât să-l considere fiul Arhanghelului Mihail.
De altfel, acest mister a inspirat şi titlul pentru traducerea în limba românî, ceea ce, din punctul meu de vedere, creează false aşteptări cititorului, sugerându-i că relaţia de rudenie dintre Marcus şi Arhanghelul Mihail are o importanţă mult mai mare în cursul povestirii decât cea pe care i-o acordată autorul. Poate că alegerea unui titlu ca Apusul Imperiului, mai apropiat de semnificaţia celui original, ar fi fost mai puţin atrăgătoare, dar mai cinstită faţă de cititor. Însă acesta este un inconvenient minor pentru a mai insista asupra lui.
Peripeţiile prin care trece Marcus sunt mult mai captivante. Trimis de laşul împărat Honorius să reprezinte interesele Romei pe lângă Alaric, căpetenia goţilor, tânărul erou acceptă să transmită barbarilor tainicul mesaj pe care prinţesa Honoria, virtuoasa soră a împăratului, i-l încredinţează. Ajuns în tabăra barbarilor, Marcus este prins la mijloc între datoria pe care o are de îndeplinit faţă de nedemnul său stăpân şi admiraţia pe care o simte pentru Alaric, un bărbat inteligent şi plăcut, opus împăratului din toate punctele de vedere. Însă tânărul ambasador cade pradă propriei sale virtuţi şi, în scurt timp, misia sa în tabăra goţilor se transformă într-o adevărată aventură plină de încercări necruţătoare, ale cărei primejdii îi ameninţă trupul şi spiritul, deopotrivă.
Dincolo de îndrăzneaţa sa structură, romanul îmbină cu mare fineţe o serie de elemente şi teme majore pentru lucrările epice de factură medievală: călătoria eroului, reflecţii teologice, alegorii şi pilde, referințe mitologice. Lectura este plăcută şi cursivă, deşi pe alocuri unele scene ne îndepărtează în mod nejustificat de la cursul evenimentelor (fapt sancţionat fără milă în comentariile Templierului şi ale Rozcrucianului). Însă trebuie să ținem cont de faptul că digresiunile erau frecvente în mai toate povestirile medievale. Mai puţin de înţeles este, în schimb, opţiunea autorului pentru folosirea neologismelor, ceea ce face ca autenticitatea prozei sale să-şi piardă din forţă şi să se transforme într-o reproducere oarecum alienată a unui manuscris fictiv din secolul al XIII.
Asta nu înseamnă că Fiul Arhanghelului Mihail este de evitat. Din potrivă, este o experienţă literară minunată pe care v-o recomand cu aceeaşi sinceritate cu care am trăit-o. În primul rând ca pe o lectură cu morală, din care fiecare poate învăţa câte ceva despre el însuşi sau despre ceilalţi şi abia apoi ca roman de ficţiune istorică.
4/5 stele
Acest roman participă la cea de-a doua ediţie a campaniei vAlluntar organizată de Grupul Editorial All, căruia îi mulţumesc pentru implicare şi cărţile oferite. Cu această ocazie vă reamintesc că scopul campaniei vALLuntar este de a planta cât mai mulţi copaci (cu sprijinul Romsilva) pe baza comentariilor pe care le va obţine fiecare dintre recenziile participante.
15 comentarii (de la autori diferiţi)= un copac. Aşa că, puneţi-vă pe ciripit 🙂
Mâţă afurisită, născută pentru a supune oamenii torturilor mâţeşti. De mai bine de 5 ani trăieşte printre bipezi cu gândul de a le face zile negre. De cele mai multe ori, reuşeşte.
Cunoscută sub numele de: Bestia, Drac, Sătănilă, Sarsailă, Drăcilă Berbeleac.
Kirb.zât – who has written 56 posts on Kirb's Crib.
dar ce spor la scris ai avut azi!
foarte interesant pare si acest roman. cred ca colectia de roman istoric de la all ar merita mai multa promovare 🙂
Am o slabiciune pentru romanul istoric…Si eu tot ceva de genul acesta am ales. As citi si cartea prezentata de tine, ai descris-o intr-un mod foarte atractiv.
Şi eu citesc un roman de ” ficţiune istorică” scrisă de Robert Stevenson (Of Treasure Island fame), îi zice “Kidnapped” şi s despre răscoalele iacobite şi Appin murder. E o carte de aventură pentru copii, doar că o citesc în engleză şi majoritatea dialogurilor sunt în dialect Scoţian.
http://en.wikipedia.org/wiki/Kidnapped_%28novel%29
child, recenzia era mult mai lunga, initial, insa am zis sa nu va plictisesc.
Spunsieu, si mie imi plac romanele istorice. Si mai avem in comun si Calatoria la marginea lumii 😉
ggl, R.L. Stevenson… la cat de mult mi-a placut Comoara din insula, trebuie sa am si Kidnapped pe lista 🙂
Sincera sa fiu, de obicei ma feresc sa pomenesc cuiva cartea asta, atat de putin mi-a placut 🙂
Pe cat de frumos, viteaz, etc e descris Marcus, pe atat mi se pare de naiv, ca sa nu zic prostut, la inceputul cartii. Si, surpriza! La fel e si la sfarsit!
Contextul istoric e foarte interesant insa.
Naiv mi s-a părut şi mie Marcus, însă, din punctul meu de vedere, este perfect. Un erou sceptic nu ar fi putut trece prin aceleaşi încercări neobişnuite fără să-şi piardă din credibilitate. Cât despre faptul că a rămas naiv până la sfârşit, mă aştept să lucreze la asta în următoarele două părţi 😉
Spor la plantat copaci!
Felicitari pentru recenzie – mi-a placut foarte mult:)
Urmatoarele 2 parti sunt tot cu el in rolul principal? In cazul asta… inseamna ca mai are timp sa invete 🙂
Mulțumesc, Rux.
Crina, dupa o cercetare amanuntita pe internet, am aflat ca de Marcus ne despartim aici. Massie l-a condamnat sa ramana un naiv pentru tot restul vietii lui.
Mie mi se parea logic ca povestea sa continue cu acelasi erou, daca Marcus tot pleaca spre Britania si cea de-a doua parte a trilogiei are ca spatiu de desfasurare acest continent. Dar m-am inselat 🙁
Uite asa mai afla omu’ despre carti interesante. Felicitari pentru review. 🙂
n-am mai citit de mult un roman istoric si chiar ma gandeam zilele astea (si ma uitam prin biblioteca) sa incerc ceva. dar nu prea stiam ce si observ ca nici nu am prea multe carti de genul, dar recenzia ta mi-a dat o idee buna. ai reusit sa scrii indeajuns de bine incat sa imi atragi atentia si subiectul pare pe gustul meu. p.s.: acum ti-am descoperit blogul si imi place.
Ma bucur sa citesc recenzia cartii pe care am citit-o si eu de curand. Si eu i-as da tot un rating de 4/5. Nu stiu daca ai observat, dar pe mine m-a frapat faptul ca de doua ori este mentionat porumbul in aceasta poveste din secolul al V-lea si nu stiu ce sa cred: este o scapare a traducatorului sau a autorului? Nu voi continua cu celelalte doua carti din trilogie, cel putin pentru moment, intrucat am jumatate de duzina de romane istorice necitite – toate cu subiect antic.
felicitari pentru alegere !!!
Am remarcat si eu prezenta porumbului care nu prea avea ce cauta asa devreme in Europa (nici macar in secolul XIII, cand traia povestitorul). Sincera sa fiu, cred ca este scaparea lui Massie. Nu cred ca ar fi avut traducatorul vreun interes sa intervina asupra continutului.
Nu ma prea dau eu in vant dupa romanele istorice (cu unele exceptii, desigur), dar nu am putut sa nu remarc ca doamna Kirb are mare talent la scris recenzii 😀
Eu n-am citit Treasure Island, o avea taică-meu în engleză însă s-a rătăcit pe undeva. Kidnapped l-am luat din Oradea pentru că mă enerva cartea pe care o citeam, cea cu pisica cu Bozo (e o carte cu umor german infantil). E o ediţie Collins Classics de la Harper Collins. Cred că o găseşti uşor ca ebook.
mi-a placut recenzia ta, chapeau.
apropos de optiunea autorului pentru neologisme, tare mi-e teama ca unul din motive e si acela ca nu vrea sa-si piarda cititorii 🙂
Razvan, multumesc. Astept sa citesc si recenziile tale.
Pe mine era sa ma piarda tocmai fiindca a folosit neologisme. Dar eu oricum sunt cantitate neglijabila :))
Hmmmm…..frumoasa recenzie, cartile sunt de imprumutat….ca sa salvam copacii? 🙂
Sigur 🙂
Atractiva recenzie.
Nu sunt eu un mare admirator de beletristica insa uneori subiectele pot fi interesante.
In cartea asta de exemplu am ramas cu un mister pentru ca primul link din recenzie ma trimite pe site-ul editurii si aflu ca este ‘o poveste de dragoste din Evul Mediu timpuriu’.
De aici aflu ca ‘Ajuns în tabara barbarilor, Marcus este prins la mijloc între datoria pe care o are de îndeplinit fata de nedemnul sau stapân si admiratia pe care o simte pentru Alaric, un barbat inteligent si placut, opus împaratului din toate punctele de vedere.’.
Pana la urma cine cu cine se iubeste?
Eu nu prea i-as spune poveste de dragoste fiindca risca sa iste confuzii, asa cum s-a si intamplat, de altfel. Dragostea nu este elementul central al naratiunii 🙂
@Ihrielle: Si eu inclin sa cred ca porumbul din poveste a fost “contributia” lui Massie, avand in vedere ca nu este istoric de profesie, ci ziarist. Totusi traducatorii pot avea interventii extrem de inoportune asupra unui text. La TV am vazut un documentar despre antichitatea greco-romana in care “oil” era tradus ca “petrol”. Traducerea s-a deprofesionalizat ingrozitor dupa 1990 (oarecum explicabil avand in vedere ca se publica mult mai mult) si chiar unele romane istorice de la All au fost traduse mizerabil. Din fericire, “Fiul Arhanghelului Mihail” este tradusa chiar OK.
Cred ca traducatorii intervin asupra intelesului cuvintelor mai mult din nestiinta sau comoditate decat din dorinta de a-l imbunatati. Ciudat este ca am intalnit tendinta asta si la traducatori recunoscuti, insa incerc sa nu dau cu piatra. Imi dau seama ca este o munca teribila aceea de a reda fidel – si totusi natural – un text scris intr-o alta limba. Sunt putini cei ce pot s-o faca, dar si mai putini cei ce reusesc.
Dupa ce am intalnit o serie de traduceri improprii ale unor romane pe care le citisem anterior in engleza, am hotarat sa citesc, pe cat posibil, doar in limba in care au fost scrise – daca o cunosc.
frumoasă alegere 🙂
🙂 Mi-ar placea si mie sa invat o limba straina doar ca sa citesc o carte, cum faceau romanticii din sec XIX.
Eu tind sa apreciez mai mult o carte tradusa de o persoana care ea insasi scrie (lucru care se intampla mai mult la poezie si mult mai rar la proza). Cred ca atunci cand scrii nu-ti vine sa traduci in sictir cartea altcuiva. Pentru mine, varful in materie de traducere competenta a fost cartea “Memoriile lui Hadrian” (Marguerite Yourcenar) in traducerea lui Mihai Gramatopol – istoric si om de litere.
Am avut o astfel de tentativa dar am esuat din pricina procrastinarii.
Am incercat sa citesc ceva de Marguerite Yourcenar mai demult, insa nu mi-a placut. Poate ca ar trebui sa-i mai dau o sansa.
N-am simtit fiorul sa citesc si altceva de Yourcenar (poate si pentru ca de ani buni sunt cantonat pe romane istorice, cu unele exceptii), dar vad ca are ceva la Humanitas:
http://www.humanitas.ro/humanitas/seria-marguerite-yourcenar
Insa “Memoriile lui Hadrian” m-au fascinat mai intai prin exercitiul de a reconstitui gandirea unui personaj istoric pe baza cartilor pe care le avea in biblioteca, apoi prin capacitatea unei scriitoare de a reconstitui relatia sentimentala dintre un barbat matur si un tanar. Pentru un scriitor-wannabe ca mine mi s-a parut un exercitiu fabulos de a se pune in pielea unui personaj nu tocmai la indemana. 🙂
Mi-am amintit numele romanului abandonat – Piatra Filosofala – si motivul – stilul mi s-a parut bolovanos si indigest, dar poate ca, din nou, o fi fost traducerea de vina.
Dar o sa citesc Memoriile lui Hadrian ca m-ai facut curioasa. Nu prea am mai citit eu fictiuni istorice in ultima vreme, dar am o stima deosebita pentru scriitorii care reusesc ca reconstituie trecutul nostru indepartat.
P.S. Ce scrii? 🙂
Fireste, un roman istoric 🙂 Unul cu actiune plasata la gurile Dunarii spre sfarsitul secolului II. Poate peste un an de-acum incolo sa fie gata.
Incerc sa-mi dau seama ce evenimente istorice au avut loc atunci si nu reusesc… Poate imi dai o mana de ajutor 🙂
Pana atunci, iti doresc mult succes si inspiratie.
Niste revolte in provinciile orientale ale Imperiului, pe fondul razboaielor cu triburile germanice pe cursul superior si mijlociu al Dunarii. 😉
Nu stiu de ce pe mine gurile Dunarii m-au dus cu gandul la Dobrogea 🙂
Foarte interesant subiectul si destul de putin exploatat in literatura. Abia astept sa aud ca este gata.
Pai chiar acolo se afla gurile de varsare ale Dunarii in mare 🙂
Sper ca anul am sa-i citesc prima recenzie pe blogul tau, in cadrul campaniei valluntar III.
Scuze. Ai explicat bine, dar am înţeles eu anapoda.
Înseamnă că ai ajuns departe cu scrisul dacă te gândeşti la vALLuntar III 🙂 Felicitari şi sper să-ţi vedem romanul publicat, că asta mi se pare chiar mai greu decât a efortul de a-l termina.
P.S.: Dacă ai nevoie de cititor beta cu ochi de soacră, dă-mi de ştire.
Imi place mult recenzia ta.
Imi place sa aflu lucruri noi.