Recenzie: Spre seară nu se întâmplă nimic – Cătălin Marin

Catalin-Marin-Spre-seara-nu-se-intampla-nimic

Am descoperit Spre seară nu se întâmplă nimic la ediția a treia a Festivalului de literatură horror Vineri 13, organizat de editura Herg Benet. Atunci, autorul Cătălin Marin a citit publicului un fragment care începe așa:

Seara a ajuns evident la cârciumă, unde a băut o doză serioasă de tărie în primele câteva minute, aparent fără efect. A stat mut și singur la o masă, cum stătea de obicei, și numai după vreo trei pahare și un pic mireasa neagră și-a făcut apariția cu tot cu harponul ei, șezând în picioare în fața lui dincolo de masă. ”Denisse” și-a spus printre buze șoptit Alistair.

— De, Ishmael, eu sunt! i-a răspuns vedenia, cu obișnuita voce veselă și dulce a Denissei.

— Mă auzi! a continuat el șoptit, de parcă ar fi suflat o rugăciune.

— Te simt, Ishmael, te simt încă…

Intrigată de mireasa neagră cu harpon, dar și de un alt fragment (dintr-un text în lucru) pe care ni l-a citit Cătălin Marin, am decis să-i acord romanului Spre seară nu se întâmplă nimic un loc prioritar pe lista mea de lectură. Și nu am greșit făcând această alegere.

Romanul este alcătuit din mai multe povești care se întâlnesc tangențial pe o bancă din port. Viața calculată, previzibilă, a bancherului Simmons se schimbă când i se defectează ceasul de buzunar. Benoit încetează să mai existe când nu reușește să o găsească pe fata de care era îndrăgostit. Alistair, deși o iubește pe Sophie, nu se poate desprinde de mireasa neagră cu harpon. Catherine încearcă să își câștige independența. Django așteaptă să i se întâmple iubirea. Fiecare personaj caută ceva, se luptă cu el însuși, se zbate, trăiește într-o permanentă neliniște și apăsare, pendulează între absență și întregire, între iubire și teamă, captivul cuplurilor antagonice din care este alcătuită ființa umană. Împreună, mi-au lăsat impresia de bibelori ciobite, incomplete, aliniate într-o vitrină acoperită cu praf. La o primă citire, ceasornicarul Django pare a fi centrul acestui micro-univers în care predomină angoasa și neîmplinirea, dar și el este, ca toți ceilalți, prins într-un joc fără ieșire.

Îmi este greu să rezum în doar câteva fraze subiectul romanului și să spun tranșant: este vorba despre un ceasornicar care face aia și ailaltă, despre un profesor care înnebunește, despre o fată care a luat hotărârea să nu mai rostească niciun cuvânt, despre și despre. Spre seară nu se întâmplă nimic este genul acela de text despre care aș putea vorbi o zi întreagă fără să am impresia că am spus totul sau despre care pot, la fel de bine, să nu zic nimic, fiindcă oricum nu aș ști de unde să încep. Romanul lui Cătălin Marin este mai mult decât o înlănțiuire de cauze și efecte vizibile, mai mult decât suma poveștilor pe care le transpune în cuvinte. El însuși este o căutare, o nevoie de a descoperi și de a redefini ceea ce suntem. Sau, cel puțin, astfel mi s-a dezvăluit mie. În realitate, cheile prin care poate fi decodat și interpretat sunt la fel de numeroase cât cititorii.

Scriitura este curgătoare, ritmată ca o poezie (poate nu știați, dar Cătălin Marin este și poet), fără prea multe înflorituri, ceeea ce îmi lasă impresia că autorul a spus totul cu sinceritate, dintr-o singură suflare. Din păcate, această calitate are și un neajuns – acela că unele pasaje par insuficient finisate. Mă refer aici la fraze prea lungi, discordanțe ale timpurilor, repetiția unor cuvinte. Însă, ținând cont că avem în discuție un roman de debut, consider nedrept să insist asupra lor.

Spre seară nu se întâmplă nimic a fost o lectură care m-a pus de câteva ori pe gânduri și m-a făcut să recunosc câte o părticică din mine în fiecare dintre personajele sale. Au fost câteva scene care mi-au plăcut foarte mult și pe care, cel mai probabil, nu le voi uita prea ușor: cea în care bancherul s-a îndrăgostit de nevasta lui cea durdulie și cea în care Genevieve rostește primul cuvânt după foarte mulți ani de tăcere. Mai sunt și altele, bineînțeles, dar o să vă las pe voi să le descoperiți.

Așadar, citiți Spre seară nu se întâmplă nimic și reveniți să facem schimb de impresii.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


One thought on “Recenzie: Spre seară nu se întâmplă nimic – Cătălin Marin

  1. Pingback: Spre seară nu se întâmplă nimic – Cătălin Marin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php