Last stop: Antwerpen/Anvers, Belgia
Așa cum promiteam, am revenit cu poze și povești din Antwerpen/Anvers, primul oraș belgian pe care l-am vizitat. Mă rog, primul este impropriu spus, deorece mai întâi și-ntâi ne-am abătut timp de o oră prin Charleroi, oraș care a avut cinstea de a-mi oripila însoțitorii masculini (poate și pentru că planificasem să înnoptăm acolo în preziua întoarcerii noastre în țară).
La o primă vedere, Antwerpen nu pare să impresioneze prea tare ochiul turistului obişnuit cu grandioasele proiecte arhitecturale: la tot pasul întâneşti case din cărămidă roşie care se pricep de minune a coexista în armonie cu mai noile blocuri de apartamente sau clădiri de birouri, care nu au nici pe departe aerul pseudo-modern al celor de pe la noi.
Dacă o plimbare pe cheiul râului Scheldt sau pe străduţele înguste din apropierea acestuia îţi evocă un cadru provincial, centrul oraşului te transpune într-o lume cu totul şi cu totul diferită, în care clădiri impozante, mărturie a unui trecut îndepărtat, se contopesc ciudat cu agitaţia cotidianului. Muzeul Regal de Artă, gara centrală, catredrala Onze-Lieve (Notre Dame, în franceză), Primăria din Grote Markt sunt doar câteva dintre acestea.
Royal Museum of Fine Arts
Grote Markt
Clădirile Ghildelor din Grote Markt
Ceea ce mi-a atras atenţia încă din primele minute de plimbare prin Antwerp a fost un detaliu, pe care ulterior l-am identificat ca fiind mai degrabă specific oraşului respectiv decât întregii Flandre. Clădirile vechi au fost construite una lângă cealaltă, formându-se astfel şiruri şi de câte 10-15 case dispuse într-un bloc compact. În foarte multe sitauţii, această formaţiune arhitectonică se încheie (pe colţul situat la o intersecţie de străzi) cu o statuie a Fecioarei Maria cu Pruncul.
Însă Antwerpen este faimos pentru nenumăratele sale magazine în care se comercializează exclusiv diamante. Aşa că la final de poveste o să vă las să admiraţi o “piesă” întânită întâplător pe una dintre străzile sale. Nu este preţios, însă am convingerea că odată aprins are nişte sclipiri ce întrec orice diamant.
M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.
Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.
Ihrielle – who has written 358 posts on Kirb's Crib.
foarte frumoase pozele
multumesc. sper ca si urmatoarele sa-ti placa la fel de mult 🙂
Frumos şi interesant.
Îmi plac felinarele.
Îmi plac oraşele care-şi păstrează (şi) clădirile vechi (nu ca Bucureştiul nostru, vai de el… ce clădiri frumoase au fost rase recent de pe sr. M. Vulcănescu!).
ehe, Belgia e prima ţară pe care am vizitat-o, se întâmpla prin 96-97 acţiunea, faină ţară…
Ai fost in muzeu? Are o camera numai cu Rubens si trebuie sa te urci pe scara sa poti vedea un tablou in intregime :))
Teodora, eu am o adevarata pasiune pentru felinare (ca si pentru pisici) iar in Belgia am avut reusit din plin sa-mi satisfac aceasta placere vizuala.
Despre cladiri ce sa mai spun? Se vede ca au avut grija de ele si ca nu intentioneaza sa le dea uitarii prea curand.
Daria, e faina Belgia, intr-adevar, dar cam scumpa :P. Desi banuiesc ca acum 15 ani nu era chiar asa de “piperata”…
Doulfe, nu am intrat in niciun muzeu pentru ca atunci cand vizitez pe fuga o tara sau un oras, din lipsa de timp, ma rezum doar la a-i lua pulsul, plimbandu-ma pe strazi.
Poate va exista o data viitoare in care sa stau mai mult si sa gasesc astfel ragazul de a-i face o vizita si lui Rubens.
baietelul care face pipi cred ca e cel mai neinspirat simbol ever :))
Se pare că pe unii îi fascinează imaginea unui baieţel cu puţa-n mână. Penibil.