Last stop: Fortificate ardeleneşti II (Sighişoara, Saroşu pe Târnave, Biertan, Richiş, Mediaş, Slimnic)

Pentru că week-end-urile trecute n-am fost pe nicăieri (asta dacă nu punem la socoteală cumpărăturile de galerii, perdele şi alte accesorii pentru ferestre sau ceva ieşire în parc la badminton) şi pentru că am certitudinea că o relatare, fie ea cât de scurtă, despre fortificaţiile ardeleneşti va câştiga detaşat în faţa celui mai detaliat jurnal casnic, am decis să continuu povestirea din ziua întâi.

Sighişoara

În Sighişoara mai fusesem o singură dată şi tot în trecere (atunci în drum spre Budapesta via Târgu Mureş), în toamna lui 2008. De astă dată am avut mult mai puţin timp la dispoziţie (vreo două ore), aşa că am încercat pe cât posibil să revăd unele locuri care mi-au plăcut la prima vizită. Am bătut la pas cetatea, am identificat vreo câteva case renovate recent, ne-a părut rău de câte un turn muced, ne-am înfuriat pe utilizatorii Scării Acoperite care i-au schimbat destinaţia într-un avizier şi la urmă de tot am intrat într-o biserică reformată, atraşi de cântecul corului (de altfel, format din simpli enoriaşi, însă într-atât dedicaţi ritului la care participau).

Ar mai fi de amintit şi o întâmplare avută loc în timpul vizitei prin Cimitirul din deal. Cum ne plimbam noi printre locuri de veci dându-ne coate la vederea unui însemn masonic sau întrebându-ne ce simbolizează palmierul de pe pietrele funerare, numai ce auzim, ca purtat de vânt: “Şi celor din moooorminteeeeee, viaaaaaaţă dăruindu-le”. Atunci era momentul de-un scenariu cu zombies 🙂

Saroşu pe Târnave

 

Următoarea oprire a fost la Biertan, după cum credeam şi ne propusesem noi Saroşu pe Târnave.  Uşa de acces spre incinta bisericii era încuiată, însă pe aceasta se aflau indicaţiile necesare pentru a găsi persoana care are în grijă monumentul (locuieşte chiar alături).

ziua2_35_sarosu_pe_tarnave

Foarte amabilă, doamna respectivă ne-a prezentat biserica şi ne-a povestit câte ceva despre istoria locului: în sat nu au mai rămas decât patru saşi iar în biserică nu se mai ţine slujbă decât o dată pe an; întreţinerea fortificaţiei (aflată într-un stadiu nu tocmai înbucurător) nu prezentă niciun interes pentru autorităţile locale, singurele fonduri pentru renovare fiind strânse din contribuţia localnicilor plecaţi în Germania şi a turiştilor (nu există o taxă de vizitare, însă cine vrea poate lăsa o sumă de bani pentru reparaţii); vizitatorii sunt destul de puţini iar majoritatea (ca şi noi de altfel) opresc crezând că este Biertan.

 

Biertan

ziua2_86_biertanDin Saroşu pe Târnave am continuat să mergem pe DJ141B, până am ajuns în Biertan şi am văzut biserica dominând întreaga aşezare.  Aici se vede foarte clar că avem de a face cu un monument important (să nu uităm totuşi că este inclus în Patrimoniul Unesco): atât interiorul cât şi exteriorul bisericiii şi zidurilor de fortificaţiei se află într-o stare bună, există un centru de informare cu program de funcţionare, bilete, pliante şi tot ce trebuie, în biserică se află un ghid profesionist, iar numărul de turişti este foarte mare (timp de o jumătate oră cât am stat noi cred că ne-am intersectat cu peste 100 de persoane).

 

Richiş/Reichesdorf

ziua2_88_richisOdată ajunşi la Richiş norocul părea să ne fi părăsit: biserica era încuiată. Dezamăgiţi, am dat să plecăm când un băiat (ulterior am aflat că se ocupă de curăţenia în biserică şi de trasul clopotelor) ne-a ieşit în întâmpinare. El ne-a spus că pastorul este plecat la Mediaş cu tot cu cheile de la intrare, şi pentru că tot am bătut atâta drum până acolo, s-a oferit să ne fie ghid în locul pe care-l cunoaşte cel mai bine – clopotniţa bisericii.

ziua2_101_richis ziua2_99_richis

La plecare am aflat şi una dintre legendele locale cu privire la găurile rotunde din faţa exterioară a zidului bisericii. Aceasta spune că, pe vremuri, credincioşii care aveau păcate grele şi voiau ca acestea să le fie iertate, executau un fel de penitenţă alegându-şi un punct din zidul bisericii pe care îl frecau cu degetul, într-o mişcare stânga-dreapta (asemănătoare celei pe care o fac unii fumători când îşi sting ţigara), până când izbuteau să facă o adâncitură considerabilă.

Mediaş

Aici trebuia să fi ajuns încă din 2010, însă datorită unor schimbări de plan a trebui să-mi reportez rezoluţia pentru anul curent. Ceea ce am reuşit să îndeplinesc cu brio parţial încă din prima jumătate a anului…

ziua2_110_medias

Plimbându-ne pe lângă zidurile fortificaţiei medievale, nu am putut să îmi reţin comparaţia dintre Mediaş şi Sibiu, gândindu-mă că dacă n-aş fi ştiut dinainte unde mă aflu, ar fi fost o oarecare posibilitate să le confund (nici Sibiul nu-l mai revăzusem de vreo doi ani). Ne-am plimbat pe nişte străduţe, am făcut poze după care am zis să urmăm săgeata care indica drumul spre Cetate” şi să intrăm. Aş, ţi-ai găsit! Poarta din fier forjat era încuiată aşa că ne-am apucat să dăm roată în speranţa că om găsi o altă intrare. Şi-aici am avut o socoteală prost făcută, pentru că nu există o altă intrare în cetate, dar cum noi nu ştiam asta ne-am tot învârtit în cerc vreo 20 de minute, exclamând la fiecare colţ de stradă: “cred că după clădirea asta este intrarea!”, “stai să vezi că e o fundătură!”, “ba nu, am ajuns!”. Evident, am ajuns de unde am plecat.

ziua2_108_medias

În culmea exasperării, am mers la cofetăria situată vis-a-vis de intrarea în cetate şi am întrebat-o pe doamna care vindea acolo dacă există vreo altă cale de acces înăuntru. Răspunsul a fost, evident, “nu”, cu lămurirea suplimentară că pastorul şi toţi ai casei au plecat la ceva adunare religioasă. Fiind 1 Mai am presupus că or fi plecat şi oamenii la un grătar, aşa că am mulţumit doamnei, ne-am suit frumuşel în maşină şi-am plecat de-acolo, cu mine şuierând printre dinţi: “Las’ că ne vedem noi la vară! Atunci nu-mi mai scapi, cetatea vieţii!””.

 

Slimnic/Stolzenburg

Nici la Slimnic n-am avut mai mult noroc de biserică (urmând tiparul general al excursiei, aceasta era închisă), însă o femeie din sat ne-a îndrumat spre cetate. Aşa că am pornit “urcuşul” pe o uliţă situată în imediata vecinătate a clădirii cu pricina. După nici măcar un minut, pe pe la jumătatea drumului am început să auzim, într-o tonalitate crescândă, ritmul unor muzici ţopârlăneşti (ceea ce înţeleg eu din combinaţia de manele şi populară, o pseudo-lăutărească în vogă pe la sate). Agresaţi auditiv, am privit în sus, spre cetate şi nu mică ne-a fost mirare să constatăm că zgomotele cu pricina veneau de una din maşinile parcate la intrarea în aceasta. Din fericire, nu făceau grătar, aşa cum ne speriasem la început, însă nici nu ne-am prea bucurat să-i vedem în astfel de circumstanţe.

ziua2_116_slimnic

Încă de la intrare, am fost întâmpinaţi de două afişe: unul cu taxa de “vizitare”, altul cu avertismentul că accesul se face pe propria răspundere. Am plătit (evident, fără a primi vreun bon), am intrat în curtea interioară şi am încercat să-l convingem pe îngrijitor (unul dintre petrecăreţi) să ne spună câte ceva despre locul în care ne aflăm. S-a eschivat foarte sec şi ne-a trântit o foaie printată, apoi ne-a pus în vedere să nu tragem clopotele dacă urcăm în turn şi dus a fost a ţopârlăniile lui.

ziua2_120_slimnic ziua2_121_slimnic

Impresia generală pe care cetatea Slimnicului mi-a lăsat-o, a fost una de bătaie de joc atât din partea instituţiile care ar trebui s-o protejeze, cât şi din partea îngrijitorului care nu s-a sfiit să-şi înfigă parabolica în turnul clopotniţei sau să împrovizeze un ţarc pentru găini în partea din dreapta cetăţii. Ca să nu mai vorbesc de muzica aia ce duduia în sânul cetăţii de parcă ar fi fost vorba despre bufetul din centrul satului, nicidecum despre sute de ani de istorie.

ziua2_131_slimnic

 

Cu experienţa de la Slimnic mi-a trecut ca prin farmec cheful de a mai vedea fortificate. Înainte de a ne întoarce acasă, am făcut o ultimă oprire în Sibiu – care mi s-a părut nedrept de aranjat, cochet şi prosper. Evident, mă bucur că arată astfel (în 2003 nu era nici pe departe la fel de îmbietor), însă mă întristează că soarta lui nu va fi împărtăşită de multe din locurile prin care am umblat până acum.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


10 thoughts on “Last stop: Fortificate ardeleneşti II (Sighişoara, Saroşu pe Târnave, Biertan, Richiş, Mediaş, Slimnic)

  1. ggl

    Nu cred că mai pot să-i condamn pe englezi că au jefuit tot felul de popoare mai mult sau mai puţin nespălate cu imperiile lor coloniale. Dacă nu le luau din obiectele de patrimoniu să le ducă în Anglia să le restaureze şi să le conserve corespunzător, le-ar fi distrus proprietarii lor sau le-ar fi lăsat pradă ignoranţei, furtişagurilor şi vandalismului.

  2. Ihrielle Post author

    ggl, la asta nu m-am gândit, însă ai mare dreptate. O fi fost rău ce-au făcut englezii, furându-le colonizaţilor obiectele de patrimoniu, însă pe termen lung s-a dovedit a fi fost o mişcare deşteaptă.
    Dacă nu mă înşel, astfel de fapte bune au făcut şi ruşii pentru noi, usurându-ne (cu acordul nostru) de povara tezaurului http://tezaurulromaniei.com/.

  3. ggl

    Ruşii nu ne-au colonizat ci ne-au jefuit scurt fără să lase nimic bun în urmă. Cam la fel ca şi mongolii.

    Spre deosebire de englezi, ruşii nu expun tezaurul nostru într-un muzeu cu acces gratuit la Moscova, ci probabil îl ţin dosit undeva.

    Cu Imperiul Habsburgic însă treburile stau puţin altfel, pentru că au rămas destule în urma lor. În urma ruşilor n-ar rămas decât prăpăd.

  4. Ihrielle Post author

    În acest context comparaţia mea este dintr-o altă poveste. Dar e tot pe-acolo: poporul care nu este capabil să-şi conserve patrimoniul şi renunţă la această datorie în favoarea unei puteri “din afară”.

    P.S.: In urma ruşilor au mai rămas şi câţiva pensionari nostalgici după comunism.

  5. Cami

    Ce mistoooo, vai mi-ai facut un chef de duca pe meleaguri ardelenesti de numa. Si asa abia ma abtineam :)) Dar spre rusinea mea, eu n-am fost decat la Sighisoara si Medias, din ce prezinti tu pe acolo :”>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php