Momente din istoria clandestinităţii: sunt o satanistă modernă

De când mă ştiu, nu am fost o persoană credincioasă. Pentru mine religia nu a însemnat niciodată mai mult decât supliciul (mers la biserică şi pupat icoanele, făcut n-şpe mii de rugăciuni peste zi) la care eram supusă în copilărie de bunica din partea tatălui sau pierderea de vreme din orele de religie, pentru care trebuia să recit mot-a-mot din Biblie diverse pasaje.

Pe la sfârşitul clasei a opta, după nişte severe procese de conştiinţă, am ajuns la concluzia că vina de a nu mă fi putut apropia de credinţa creştină îmi aparţine în totalitate, astfel că am încercat să-(m)i dau o şansă. Am frecventat vreo câteva luni trei sau patru biserici din Mangalia, am început să citesc Biblia, am mers la duhovnic, însă nu reuşeam să schimb cumva modul în care percepeam religia. Voiam să cred, însă nu puteam. Am renunţat; riscurile de a deveni asemenea celor care sunt creştini pentru că aşa au fost botezaţi erau prea mari pentru a-mi justifica moftul – iar credinţa era un moft pentru mine.

În liceu, când am început să văd cu proprii ochi, să ascult cu urechile mele, să judec fiecare detaliu şi apoi să iau decizii de una singură, am cochetat cu ideea unei entităţi de natură mai mult sau mai puţin divină, care a influenţat la un moment dat cursul universului.
Mai târziu, am dezvoltat această concepţie, transpunând-o într-o structură de tip arbore care conţine, într-o infinitate de combinaţii posibile, un traseu predeterminat de tip cauză-efect. Aceasta înglobează toate alternativele şi alegerile cu care o fiinţă se poate confrunta de-a lungul existenţei, ante-programate printr-o sintaxă ezoterică. Este ca şi cum, la naştere, ficare s-ar găsi într-un anumit punct de pe copac şi, în funcţie de deciziile pe care le ia, sare de pe o creangă în altă, în încercarea de a atinge scopul său final, rădăcina – ţelul suprem al vieţii, variabil de la un individ la altul. Ce ar fi trebuit să se întâmple mai departe cu “religia” mea deterministă, este greu de rezumat în câteva cuvinte, însă condiţia esenţială ca aceasta să poată funcţiona era ca omul să se întreadă în propriile forţe şi-n capacitatea sa de a lua deciziile cele mai bune, astfel încât să-şi poată atinge ţelul.

În prezent, după ce m-am mai luat de vreo câteva ori la trântă cu viaţa, am ajuns să cred în mine. Eu sunt singura entitate la care mă raportez neîncetat, deoarece eu deţin principiile morale după care îmi judec propriile acţiuni (şi ale celor din jur). Sunt prima în faţa căreia tremur când greşesc şi, de cele mai multe ori, sunt prima căreia îi mulţumesc că mă lasă să gust din micile sau marile (deşi niciuna nu este suficient de generoasă) plăceri ale vieţii. Aş putea spune că sunt propriul zeu, însă nu cred în divinităţi. Sunt conştientă de egoismul pe care îl emană afirmaţiile mele (aveam unele şi mai şi, vă asigur), însă ar fi echivalent cu negarea sinelui să cred că cea mai importantă persoană pentru mine să fie alta decât eu însămi.

Astăzi de dimineaţă, un coleg de serviciu mi-a semnalat următorul pasaj dintr-un articol despre Belzebuth, de pe wikipedia:

Satanismul Modern nu recunoaste nici o entitate/zeu care are puterea de a conduce pe om, singura entitate aflata esti TU si TU esti singura persoana care are controlul vietii tale si singura care lupta pentru succes. Puterea omului este nemarginita si ingradirea ei nu va duce la nici o evolutie ci doar la o decadere.

Şi uite-aşa  pseudo-credinţa mea egocentrică s-a ales cu un nume: Satanism Modern. Înţeleg că numele “satanism” se leagă de aşa-zisul păcat al trufiei (comune ateilor şi personajului de basm în versete, Lucifer) însă ce dracu pisici negre caută modern* în toată treaba? Şi, mai ales, ce legătură are, în afară de nume, cu sataniştii tradiţionali (aia de visează că au incendiat o biserică în timp ce dormeau cu poza lui Varg sub pernă)? În afară de nişte neuroni obosiţi care se chinuie să denumească, într-o manieră modernă, tot ce le atinge scăfârlia.

Voi credeţi în ceva?

*parcă “urban” era cuvântul-cheie care asociat cu altele, mai puţin fericite, dădea o expersie uber-cul, gen “Satanism urban”.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


18 thoughts on “Momente din istoria clandestinităţii: sunt o satanistă modernă

  1. Ciobanul Aviator

    deci la urmatorul recensamant (chiar anul asta am impresia) vom bifa cu totii: “ateu”.
    sa spunem cu totii un “nu” popilor hapsani si lacomi!:)

  2. Ihrielle Post author

    Chiar citisem ieri via http://bezbojnicul.blogspot.com/2011/05/vom-avea-atei-la-recensamantul.html despre “erorile” care pot aparea daca declaram “ateu” (care era codat cu 99, pare-mi-se), fiind sfatuiti sa ne declaram “fara religie” care are un cod – 30 – mai putin confundabil cu cel de non-raspunsuri (99 este codul pentru a marca non-raspunsurile la celelalte intrebari). Ma rog, n-are rost sa intru in detalii ca stii si tu de-astea cu coduri 😀
    Ai grija, deci, ce declari.

  3. ggl

    Mie pur şi simplu mi-e ruşine să fiu ateu, iar înafară de asta mă şi enervează ateii pentru că vorbesc foarte mult despre religie. Şi sataniştii mă enervează că întorc invers crucile din cimitir şi omoară pisici. Iar creştinii mă enervează pentru că pun cruci peste tot, finanţează biserici şi mănăstiri, pupă moaşte, te opresc pe stradă ca să te întrebe despre credinţă iar apoi deviază la religie şi nu întorc niciodată celălalt obraz dacă le arzi o palmă.

    Şi Varg nu e satanist şi nici n-a incendiat biserici. Numai s-a lăudat. Ăla pe care l-a înjunghiat de 25 de ori a ars bisericile. Este un documentar despre asta. N-am apucat să-l văd dar am povestit cu o prietenă despre el.

    Da cred şi în ceva. Cred că Moş Crăciun există şi e un produs al societăţii de consum. Cred că omul e o maimuţă care a evoluat.

  4. ggl

    N-o să bifaţi cu toţii “ateu” pentru că nu vă ţine. Eu am să bifez “fără religie”. Ceea ce nu înseamnă “fără credinţă” (în Mpş Crăciun, evoluţia omului din maimuţe, etc.). Înseamnă doar că te pişi pe religiile recunoscute oficial.

  5. ggl

    Ba, cică Varg Vikernes a incendiat totuşi patru biserici, însă nu din motivaţii sataniste ci din motivaţii păgâne de dreapta (he’s a fucking nazi). Acum probabil minte şi spune că a zis că le-a dat foc doar ca să câştige popularitate, însă înafară de crimă a fost condamnat şi pentru incendierea acelor biserici, deci presupun că indivizii nu l-au codamnat fără să aibă dovezi.

  6. child

    foarte interesanta aceasta postare.

    asadar, eu daca sunt intrebata raspund ca cred intr-o entitate superioara, sau o divinitate, cum vreti s-o numim, insa nu cred ca ea este asa cum e prezentata in religia crestina. cand ajung in acest punct al discutiei, deja iadul si anatemele se abat asupra-mi :))

    simt cel mai puternic legatura dintre mine si zeitatea aceasta cand sunt undeva in mijlocul naturii. pentru mine e un moment perfect de armonie, liniste si sens. banuiesc ca am convingeri pagane, daca ma iei la scuturat 🙂

    a, si societatea romaneasca este inca foarte inchistata si traditionalista si risti sa te trezesti cu sprancene foarte ridicate si discursuri foarte vehemente daca expui asemenea opinii, asa ca am invatat, pe cat posibil, sa-mi tin gura 🙂

  7. Ihrielle Post author

    ggl, problema lui “fara religie” este ca nu suna la fel de bine ca “ateu”. In general prepozitia “fara” da un disconfort psihologic.
    Cat despre Varg, cred ca orientarea lui este mai putin importanta in comparatie cu valurile de dobitoci carora le-a hranit imaginatia bolnava de “satanisti” chinuitori de animale. Iar Euronymous nu cred sa fi fost mai breaz.

  8. Ihrielle Post author

    Ana, si eu eram de aceeasi parere ca ar trebui sa-mi trec sub tacere convingerile religioase. Insa de la o vreme am luat decizia (ramane de vazut cat de inteleapta) de a nu ma mai comporta ca si cum mi-ar fi rusine cu ceea ce cred sau gandesc. Ca sa zic asa, m-am saturat de imaginea de “fata buna” pe care toata lumea insista sa mi-o aplice. Ce naiba, am si eu o varsta :))

    Mi se pare mie, sau te-ai cam folk-izat? Rusine! :p

  9. ggl

    Ihrielle, apropo de trecut sub tăcere şi de imaginea de fată bună. Am păţit o fază destul de aiurea cu o fostă prietenă cu care eram la mătuşe-mea la masă (mătuşe-mea e credincioasă greco-catolică, iar în ultima vreme a devenit cam bigotă). A apărut popa cu crucea că era în preajma sărbătorilor de iarnă. Fata n-a vrut să pupe crucea că nu credea. Eu m-am prefăcut şi am dat cu nasul ca să n-o supăr pe mătuşe-mea, am primit un busuioc ud în cap şi am scăpat onorabil. Numai că matuşe-mea a început să n-o suporte pe fată de la faza aia (a zis că-i sălbatică sau aşa ceva) iar dispoziţia fetei pe ziua respectivă s-a cam stricat; cred că i-a cam stat mâncarea în gât. Faza aiurea e că toate oalele s-au spart în capul meu.

    Mi-e ruşine să fiu ateu pentru că mi se pare un lucru arogant să trăieşti cu certitudinea că nu există nimic, atâta vreme cât nu ai dovezi nici în sprijinul dar nici contra lucrurilor sfinte. Credinţa nu e un lucru important pentru mine. Îmi vine cam greu să cred ceva fără dovezi. Am să mă încerc pe cât posibil să fiu relaxat şi să mă feresc de bigoţi, fie ei credincioşi sau atei.

    Credinţa instituţionalizată mi se pare o aiureală, la fel cum e şi necredinţa instituţionalizată (am văzut asta în timpul comunismului când au încercat înlocuirea religiei cu propaganda de partid). Biserica din vremea lui Cristos era o adunare a unor oameni cu convingeri asemănătoare, care povesteau despre viaţa şi învăţămintele lui Isus Cristos. Acum e o instituţie, e tradiţie, e spectacol, e o afacere. E o greşeală. Biserica s-a îndepărtat de adevărată credinţă şi de învăţămintele lui Cristos. Singurele lucruri în care mai cred conducătorii ei sunt banul şi puterea politică. Restul sunt pretexte. Papa Ioan Paul II era un adevărat catolic. Papa ăsta nou e mai degrabă un inchizitor. Iar tâmpenia catolică cu preoţii celibatari e împotriva naturii (şi stim că nu ne putem împotrivi naturii). Protestanţii, deşi au pornit bine s-au despărţit în mii de culte şi secte în funcţie de cum interpreta fiecare pastor mai influent scriptura. Unii au luat-o pe ulei rău de tot.

    În condiţiile astea “fără religie” e o opţiune foarte bună.

  10. Carach Angren

    Mie definitia asta a Satanismului Modern imi pare mai degraba una a Responsabilitatii Umane si inclin sa cred ca nu implica religiozitatea in vreun fel. E o simpla confuzie deoarece, nerecunoscand vreun zeu, sunt agnostic ori ateu, fara ca aceasta sa se consituie in vreo religie. Religiosii de obicei nu fac diferenta intre cei care nu adera la credintele lor si personajele negative din traditia specifica. Asadar nu diferentiaza prea mult un musulman de un ateu, ambii fiind Intruchiparile Satanei. Ceea ce e si mai interesant este ca nu fac diferenta nici in cadrul taberei lor pentru beneficiul preotilor. Astfel crestinii ortodocsi din Romania cred cu tarie ca cei 87% declarati ortodocsi au chiar aceeasi varianta de ortodoxism motiv pentru care BOR isi permite sa vorbeasca in numele si pentru binele comunitatii de credinciosi solicitand terenuri si fonduri de la stat. In mod normal distributia extremelor nu este diferita in toate organizatiile sociale astfel incat nu cred ca mai mult de 5-10% sunt religiosi hardcore, care traiesc dupa cum sunt este descrisa o viata crestineasca. Restul nu sunt decat carne de tun prezentata oficialitatilor pentru acoperire. BOR stie asta si incearca sa se implice mai mult in domeniul educatiei (‘optionala’ Religie, introducerea unui capitol de Creatisnism in manualul de Biologie, subtilizarea temei Dumnezeu din manualul de Filozofie) pentru a-si asigura viitorul.

    In discutiile pe acest subiect ma declar agnostic, pentru ca nu pot sa spun ca am vreo Certitudine in vreun sens, insa practic sunt ateu, pentru ca-mi vine foarte greu sa particip la un joc (ritualuri) care este impotriva cunoasterii mele. Nu cred ca ar fi mare lucru sa joc un mic rol, sa zicem sa ma crucesc cand trec prin dreptul fiecarei biserici (inca nu sunt biserici la metrou astfel ca mi-ar fi destul de usor), dar acest gest cheama dupa el pe altele la fe lde plictisitoare si in acelasi timp risc sa fiu confundat.

    Si eu cred in cate ceva. In ce-mi ofera societatea, filtrat de ceea ce sunt educat sa filtrez, dupa cum am incercat sa-mi fac si singur criterii de selectie si admitere de noi informatii la un moment dat. Dupa modelul meu de gandire unele subiecte mi se pare ca nu merita nici macar discutate datorita nivelului de abstractizare la care se afla. Divinitatea este unul dintre aceste subiecte. Ceea ce merita discutat, zic eu, este nivelul de certitudine pe care-l au ceilalti cand afirma ca Stiu ceva pe tema asta. Conex, ce au ei de castigat din asta, pentru ca, din moment ce omul stie ca nu stie ceva despre subiect continua totusi sa o faca. Ei, si de aici intervine o curiozitate aparte pentru aceasta patologie.

  11. Carach Angren

    Am gasit, ce-i drept, si un site care confirma ideea din articolul wiki, si anume ca Ateismul este o religie (nu conteaza ce nume ar purta): http://uncyclopedia.wikia.com/wiki/Atheism .
    Gasim aici credinte, mitologie, profeti si denominatii ale ateismului. Desi ateii s-ar parea ca nu exista (‘God does not believe in atheists therefore atheists not exits’ – Sonny Manuel Pastor) ei isi fac simtita prezenta pe internet unde-si petrec 95% din timp.

  12. ggl

    Ateismul e cu certitudine o religie, deşi enciclopedia aia e la mişto 🙂 My favourite quote: “Agnostics typically become so sick of atheists that they also become theists to piss them off further.”

  13. Ciobanul Aviator

    @ggl, biserica s-a indepartat de adevarata credinta si de invataturile lui Cristos in momentul t + 1 secunda, sa nu uitam ca din cele cateva zeci de evanghelii existente la acel moment au fost pastrate patru (?) care au convenit capetelor luminate de la acea vreme. Intreaga “plimbare” a puterilor din ultimii 2000 de ani a avut ca repercursiune si “mici” modificari la adresa “testamentelor” astfel incat nu cred ca mai putem spune azi ca biblia e un punct de reper pentru “credinta”, un soi de “asa da”.
    ateismul mi se pare tot o religie. la fel cum habotnicii religiosi au impresia ca detin adevarul asa si ateii traiesc cu certitudinea falsa ca nu exista nicio entitate superioara.
    Drept urmare optiunea “agnostic” se impune.
    Noroc cu E.T care ne deschid o noua ipoteza in dilema “cine suntem? de unde venim? incotro ne indreptam?”

  14. ggl

    @Ihrielle: Şi ateismul are aspect public. Uite cea mai buna definiţie a religiei:

    From THE DEVIL’S DICTIONARY ((C)1911 Released April 15 1993) [devils]:
    RELIGION, n. A daughter of Hope and Fear, explaining to Ignorance the
    nature of the Unknowable.
    “What is your religion my son?” inquired the Archbishop of Rheims.
    “Pardon, monseigneur,” replied Rochebriant; “I am ashamed of it.”
    “Then why do you not become an atheist?”
    “Impossible! I should be ashamed of atheism.”
    “In that case, monsieur, you should join the Protestants.”

    @Ciobanul Aviator: Nu te contrazic. Ai auzit de Biblia lui Jefferson (tipul de pe bancnota de 2$, preşedinte american). Opţiunea “agnostic” e “fără religie”.

  15. Carach Angren

    @ggl, eu as merge pe ideea exprimata de @Ihrielle la care as adauga caracterul supranatural al viziunii despre lume in identificarea religiei.
    ‘A religion is a systematic set of beliefs, rituals and codifications of behaviour that revolve around a particular group’s worldview, and that are usually rooted in some supernatural views about the world at large and humanity’s place in the world.’ ( Religion )

    Caracterul public al credintelor despre lumea supranaturala mi se pare iarasi interesant pentru ca spune ceva despre reglarea sociala a credintelor despre necunoscut. Daca nu ar exista acest mecanism de uniformizare a credintelor individuale in forma unei anumite religii cred ca vom asista la o lupta intre fiecare reprezentare individuala a lumii supranaturale. Asa ca eu vad religia drept un reglator social, o punere de acord asupra celor ne-simtite, tocmai pentru a evita un conflict autodistructiv al speciei. Nu vreau sa-mi imaginez cum ar arata o lume in care fiecare incearca sa-si impuna propria fantezie despre necunoscut in detrimentul celorlalti si sa faca din asta activitatea principala. Personal as prefera ca despre lucrurile despre care nu se poate vorbi sa se taca dar daca oamenii nu pot sa taca e buna si religia.

    Cat despre ateism as putea aduce aici o situatie istorica amuzanta referitoare la crestinii inceputului de mileniu. Astfel Polycarp din Smirna (Scrisoare catre crestinii din Smirna – 155) ne aminteste cum erau strigati primii crestini cand erau martirizati in arena: “Away with The Atheists!” . Si asta deoarece ei erau exclusivisti si refuzau sa aduca ofrande zeilor acceptati in cadrul Imperiului Roman creand astfel dezbinare sociala. Din punctul acesta de vedere crestinismul a facut un lucru admirabil pregatind ateismul (Dawkins: ‘We are all atheists about most of the gods that humanity has ever believed in. Some of us just go one god further.’)

  16. ggl

    Păi nu e mai rău dacă e o formă organizată şi publică? Pentru că în loc să fie o luptă între indivizi, devine o luptă între găşti, iar când unele găşti devin mai numeroase decât altele apare dictatura majorităţii, apar grupurile de interese, apar tensiunile. Eu cred că reprezentarea individuală a lumii spirituale e un lucru bun. Şi nu sunt singurul. Oamenii se pot pune de acord prin reflecţie şi consens.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php