Timpul trece, prostiile rămân

A trecut atât de mult timp… dar încă mai tresar când te văd, încă mai simt fiori de teamă când mă atingi, încă mai plâng când mă gândesc la tine şi îmi pierd controlul în prezenţa ta. Atingerea ta îmi provoacă suferinţă, prezenţa ta îmi provoacă repulsie şi plăcere, deopotrivă… să te distrug, să te nimicesc, să te arunc în uitare este tot ce vreau.

De fiecare dată te visez altfel, pictat în mii de culori, deşi pentru mine tu nu poţi avea decat una singură: cea a mizeriei. Te visez şi nu-mi doresc decât să fii o plasmuire a imaginaţiei mele; atunci mă trezesc cu tine alături, privindu-mă ca într-o oglindă: uimit şi speriat. Mă gândesc la tine şi îmi doresc ca tu să nu fi existat niciodată; dar eşti aici fixandu-mă cu privirea: nemişcat, împietrit în aşteptarea propriei extincţii.

Aşa că fugi cât de repede poţi, târându-ţi nenumăratele membre şi ascunde-te în cele mai inaccesibile şi întunecate cotloane pe care le-am cunoscut deja. Cu siguranţă o să te caut pentru că vreau să te găsesc şi să te strivesc fără milă ca pe un gândac de bucătărie ce eşti.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


2 thoughts on “Timpul trece, prostiile rămân

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php