Tinereţe fără feţe şi viaţă ca la carte

De când mă ştiu, nu m-am dat în vânt dupa poveştile cu happy ending. Inutil să adaug că descoperirea basmului Tinereţe fără bătrâneţe a fost de departe unul dintre evenimentele marcante pentru copilul din mine, agresat până la saturaţie de poveştile cu prinţese dezmoştenite care se măritau cu feciori de împăraţi.  Poate că a fost o preferinţă izvorâtă din răutatea gratuită de copil, însă privirea aia circumspectă, cu sprânceana uşor ridicată în faţa povestioarelor uşor ridicole cu puternic parfum idilic, nu a omorât pe nimeni (e drept că poate nici nu a prelungit vreo viaţă, dar cine ar avea nevoie de aşa ceva?).

Niciodată nu am reuşit să înţeleg de ce un personaj care s-a chinuit, a avut nenumarate îndoieli, a fost urât, doborât, desfiinţat, umilit, târât prin toata abjecţia umana pe parcursul a sute de pagini, la final are parte de cel puţin o întâmplare ce-i schimbă complet viaţa, transformându-l dintr-un exponent al martiriului uman într-un “fericit sărac cu duhul”. Doar pentru a arăta că există compnsaţie pentru orice? (Cunosc principul prin care Binele învinge Raul, însă consider că, în realitate, pretenţia sa de universalitate este exagerată.) Sau pentru a hrăni inutil cu speranţe şi optimism generaţii pierdute în propria visare haotică?

Sunt de acord cu ideea generală din Justine, deşi am citit romanul cu un constant sentiment de repulsie faţă de întâmplarile prin care a trecut protagonista. Mi-a displăcut profund stadiul suprem de abjecţie umană emanat de fiecare pagină (aş fi putut să trăiesc fără să fi citit, şi, implicit, să-mi imaginez asemenea orori). Cu toate acestea, trebuie să recunosc că structura evenimentelor este cât se poate de realistă: după ce ai trecut printr-o diavolească succesiune de evenimente degradante, când într-un final te eliberezi, să crezi că lucrurile se opresc aici este dovada unei mari naivităţe; cel mai probabil vei muri lovit de un trăsnet.

Exagerez, însă o fac cu un scop: clipele de calm nu sunt infinite şi tocmai de aceea a încerca să le prelungeşti artificial poate fi o greseală.

Notă: nu mi s-a întâmplat nimic ieşit din comun… doar o banală predispoziţie pentru dizertaţie…

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


2 thoughts on “Tinereţe fără feţe şi viaţă ca la carte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php