Tunelul din pământ

Imediat ce au anunţat finalizarea lucrărilor de foraj, locul s-a umplut cu o mulţime de gură-cască. Oameni şi animale deopotrivă, se îmbulzeau să vadă cu proprii ochi intrarea în tunelul subteran, minunându-se de hăul negru ce se deschidea la picioarele lor. Cei mai curajosi dintre ei se apropiau de marginea gropii, lăsând să cadă câte o monedă în ea. Liniştea aşternută după fiecare bănuţ adus ca ofrandă intunericului din adâncuri nu făcea decât să întărească opinia generală: tunelul este fără de sfârşit.

Pe masură ce orele treceau, murmurul mulţimii devenea tot mai neliniştit: “Ce-o fi oare acolo, jos?”.
– Este iadul, anunţă grav un bărbat cu un vag aer de teolog.
– Pe dracu’, se înfurie vecinul de lângă el, ce sunt bazaconiile astea? Precis este o cale de acces către unul dintre centrele de comandă…
– Sau o formă inutilă de mistificare a realităţii care să ne acapareze, ţinându-ne deoparte de planurile ce se fac pe furiş, îşi dădu cu părerea un al treilea.

Astfel fură oamenii surprinşi de apariţia unui mesager. Acesta din urmă, urcat pe o buturugă ce-i scotea şi mai mult în evidenţă trupul de nevăstuică, deschise un papirus lung, îngălbenit în mod artificial, de pe care citi: “Oamenilor, fiind voi suficient de maturi pentru a înţelege tainele ascunse ale subteranelor strivite zilnic sub povara grijilor voastre meschine, astăzi vă vom da şansa de a vă câştiga statutul de fiinţe creatoare. Veţi avea, deci, ocazia de a vă revanşa faţă de creaturile oprimate de-a lungul timpului. Veţi putea să vă dovediţi curajul, luciditatea şi capacitatea de a vă înfrunta cele mai otrăvitoare vlăstare pentru a vă îndeplini cele mai fanteziste vise.
– Ura! Ura! se auziră ovaţiile mulţimii.
– Cine cuteză, aşadar?, continuă netulburat mesagerul, cu o mână întinsă ce impunea mulţimii tăcerea. Cine cuteză să coboare în tunel?

********************

Ceea ce parea un abis nesfârşit era de fapt o folie de un negru profund, pe care roboţii au îndepartat-o imediat ce mulţimea s-a împrăştiat. Am coborât aproape forţat cele trei trepte, după care o altă uşă s-a închis în urma mea. Aveam în faţă un coridor îngust cât să treacă un singur om, dar atât de lung încât nu-i puteam vedea capătul. Semi-întunericul în care mă aflam (la percheziţie îmi luaseră bricheta), umezeala pereţilor,  verzeala fină pe care involuntar o atingeam cu umerii şi coatele, mirosul de mucegai, toate acestea imi dădeau o ciudată stare de abandon.

Pornesc în recunoaştere, luptându-mă cu veacurile ce par sa mă ocolească. Atât apreciz să-mi fi luat drumul până la următoarea uşă, pe care o deschid fără dificultate: un aer fetid mă izbeşte în faţă.  Decorul este similar celui proaspăt lăsat în urmă, însă aerul este imposibil de respirat. Hotărăsc să fac cale întoarsă, dar în spatele meu nu mai este nimic. Corpul mi se izbeşte de un perete negru ce nu oferă nicio senzaţie la nivel cutanat. Mă sufoc…  alerg spre următoarea uşă pe care o găsesc într-un timp neaşteptat de scurt. O deschid şi contemplu acelasi coridor pestilenţial. Pentru a treia oară, apoi a patra, a cincea… o numărătoare ce se tinde spre infinit.

*****************

Freamătul din jurul meu m-a făcut să tresar, năucit încă de visul straniu pe care-l avusesem pe furiş. “Ce se întâmplă?”, încerc să aflu de la cei doi bătrâni din stânga mea. În schimbul răspunsului primesc o privire îngrozită şi una compătimitoare. “Ciudaţi mai sunt şi aştia!”, păstrez gândul pentru mine, în timp ce mulţimea mă priveşte intens.

– Haideţi, domnule, curaj! se adresă amabil mesagerul, prinzându-mă cu familiaritate  de braţ. Dumneavoastră veţi fi cel mai onorat vizitator al acestui tunel, primul martor al celui mai grandios proiect la care omul a putut vreodată visa. Du-te şi nu mai face pe nebunul! îmi şuieră în ureche o voce asemănătoare cu ecoul unui tunel lung şi gol…

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on: , , ,

4 thoughts on “Tunelul din pământ

  1. Mercu

    Fara sa-l luam in considerare pe Asimov mi-am adus aminte de E. Sabato si al lui genial “Tunelul”… “in orice caz, exista un singur tunel, intunecos si singuratic: al meu”.

  2. Ihriel

    Mercu, cred ca tuturor ne-a zbura „Tunelul”, probabil cel mai reusit roman al lui Sabato 🙂

    Cezar, chiar trebuia sa ma dai de gol? (Bine ca nu am apucat sa-ti spun unde anume se afla tunelul pentru magistrala din Drumul Taberei) 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php