Twisted: doors*

O studia în timp ce-şi îmbrăca haina. Ca niciodată, mişcările ei erau nesigure, chiar neindemanatice: cu degetele tremurânde, îşi încheiase nasturii greşit. A observat şi ea, râzând. Apoi a deschis uşa. Pentru o fracţiune de secundă, a mai privit o dată înapoi, înspre bărbatul nehotărât care aştepta în pragul uşii. Apoi şi-a reluat mersul de felină în sunetul sec al lemnului atingându-se de lemn.

De cealaltă parte a uşii, se comemora sărutul ritualic de despărţire. Renunţase la el; râsul ei puţin forţat a trădat o neasteptată lipsă de autocontrol.

***************************************

Când m-au adus aici, mi-au spus că, dacă voi dori să părăsesc această lume, pot deschide uşa verde… şi, de asemenea, pot dispune dupa propria-mi vrere de lucrurile din cameră: o perna imensă, de culoare portocalie, o ceaşcă goală, un cronometru şi o carte cu paginile albe.

O dată uşa închisă în urma lor, nu-mi rămâne decât să mă întind confortabil pe patul improvizat, măsurând timpul pe care-l petrec în compania romanului meu imaginar. Ating cu mâinile paginile pe care nici unul dintre cuvintele acestei lumi nu le-au putut murdări vreodată. Le simt goliciunea, iar mirosul pe care-l emanană are efectul narcoticelor…

Încet de tot, îmi las pleopele să mi se apropie, doar pentru a le despărţi la fel de lent… şi înca o dată. Pe masură ce repet exerciţiul de mai multe ori, văd tot mai limpede imaginea unui om închis într-un burete. Oricât de mult s-ar strădui să cuprindă cu privirea, totul în jurul său se face tot mai mic, revenind, însă, la forma sa iniţială imediat ce închide ochii. Cu un gest al capului, dau sa îl alung pe om, cu tot cu nepuţinta sa. Îmi este imposibil. Stiu deja că el va rămane acolo aşteptând…
Nu mai am puterea de a privi timpul scurs în prezenţa acestui om. “El nu este real”, îmi spun pentru a mă linişti, însă vocea mea are o rezonanţă falsă în camera mea cu pereţi spongioşi. Trebuie să accept că şi el este închis aici – o imagine cu care m-au condamnat să trăiesc.

Realitatea îmi taie respiraţia. Ochii îmi caută cu disperare ieşirea, însă pereţii încep să se strânga în jurul meu. Apăsarea  lor mă goleşte de orice conţinut… rămân un vid. .. cu privirile fixate asupra uşii verzi.

Uşa! Doar ea mă poate salva acum. Spre ea mă îndrept. O deschid cu speranţă… O deschid cu teamă… O deschid cu ultimele puteri… Un suflu de moarte mă izbeşte în faţă. Urlu şi privesc în jur: camera a revenit la dimensiunile ei normale.

Inspir… expir… Repetând la nesfârşit. În zadar. Nu pot scapa de noul eu. Mă pipăi, mă privesc, mă miros, mă ascult… Am supravieţuit, deşi port în mine moartea unui om închis într-un burete.

* Dezambiguizare: III. Twisted: handsII. Twisted: shadowsI. Twisted: dreams

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php