Twisted: echoes*

– De ce a trebuit să stingi acea micuță lumină? Tocmai acea fărâmă de speranță hrănită cu rădăcini aspre pe care cu greu am regăsit-o și am ținut-o adânc ascunsă în mine? Pentru a-mi oferi imaginea iluzorie a miracolului după care tânjeam? Pentru a te iubi la rândul meu? Sau pentru a-ți satisface un capriciu? De ce ai insistat, femeie nebună; tu, cu sentimetele tale prostești?  o mai întrebă o dată înainte de a-și relua plimbarea circulară, ca pentru a măsura perimetrul camerei.
– Ți-am spus ce simt pentru ca tu să știi cu ce unitate să-mi măsori cruzimea. Confesiunile nu le-am făcut cu scopul de a te obliga la ceva anume. Cu atât mai puțin la reciprocitate.
– Eu sunt vinovat, așadar, că am căzut în capcana lângă care pândeai cu aparentă nevinovăție?
– Nu tu, ci eu… eu care m-am înșelat în privința prăzii, îi răspunse ea cu același zâmbet senin – mult prea familiar lui – care ar fi putut însemna orice.

*****************

De cealaltă parte a străzii, paşii elegant executaţi de o siluetă feminină şi-au întrerupt parcursul urmărit. Rolul lor se sfârşeşte într-o fundătură vizuală, insurmontabil obstacol în calea forţei motrice. O cursă a nopţii în care victima şi agresorul îşi evaluează reciproc particularităţile fiorilor ce le străbat şira spinării. Un cerc de foc în care, dacă s-ar afla în acelaşi timp, ei ar putea să se privească pentru totdeauna în ochi, măsurându-şi temerile. Decorul, însă, urmează o logică diferită: două şiruri de case dispuse simetric faţă de o linie imaginară, două rânduri de felinare ce-şi îndreaptă în mod nefiresc căldura bolnăvicioasă asupra acoperişurilor şi două umbre, pe două trotuare opuse. Iar la mijloc o apă neagră, de nepătruns, ca un râu ce a încetat să mai mişte.

Nebunul hotărât să-şi înfrunte propria cruzime, zdrobindu-şi capul de un stâlp de iluminat, i se înfăţişează drept grotesca transpunere în scenă a ultimelor căutări – o sumă de vise năruite ce se reclădesc pe un nou fundament, abandonul. Ochii îi urmăresc cu aviditate ritmul autodestructiv, căutând să-i înregistreze orice ezitare care i-ar fi permis să intervină. Fără succes: de acum nu îi va mai pune la îndoială curajul de a-și contempla propriul vid.

Securea își dovedește inutilitatea în fața bărbatului ce se ridică, scuturându-se de praf. De astă dată, el este cel care a învins.

*****************

Nu primesc niciun răspuns. Deschid cu prudență ușa, pregătindu-mă să o găsesc pe Xeea dincolo de ea, ca și cum m-ar fi așteptat. Dezordinea din cameră îmi confirmă, însă, bănuiala că a plecat, poate pentru totdeauna. Mă strecor printre mobilele goale până în fața ușii de la cămară. Gândul intruziunii în intimitatea ei mă ține pe loc.

Sunt o ipocrită: de fapt, mă tem că ar fi putut lua cu ea și borcanele, cu toate amintirile prețioase închise în ele. Sau, și mai rău, că le-ar fi putut distruge înainte de a pleca – garanție că nu va mai avea la ce să se întoarcă. La naiba, precedentul a fost creat când am furat biletul acela. Da, furt!

Sunt o răufăcătoare: am furat o amintire a unei persoane dragi, pentru care, deși simt o infinită afecțiune, simt că nu aș putea face nimic. Mă urăște și se urăște. Da, Xeea se uită la mine și știe cât de slabă este, cu voința frântă, cu visele aberante pe care le țese în jurul unei realități distorsionate. Xeea se uită la mine și mă invidiază pentru tot ceea ce nu este… încă: eu.

Borcanele sunt la locul lor, neatinse. Ridic la nimereală de pe raft unul datat 15.01.2007 și-l las să cadă. Repet cele două gesturi până ce podeaua se umple de cioburi. Deja nu-mi mai pasă de datele înscrise pe ele, importante sunt amintirile, eliberate din ambalajul lor fragil de sticlă, precum perlele din scoici.

* Dezambiguizare:
V. Twisted: echoesIV. Twisted: doorsIII. Twisted: handsII. Twisted: shadowsI. Twisted: dreams

 

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on: , , ,

6 thoughts on “Twisted: echoes*

  1. arici pogonescu

    …viata ? un foarte uscat desert in care amintirile se schimba ( ca importanta) ca dunele de nisip …si in care noi tot ne rugam intr-una sa ploua cu unele noi …si ca un raset pe infundate , cel ce sforareste , ne da o asa ploaie incat puhoaiele le strica si pe cele trecute…o fi rau ? o fi bine ?

  2. arici pogonescu

    …sunt momente cand cele frumoase si putine se pitesc in ceatza …atunci le caut cu infrigurare pe cele mai putin faine dar care sa-mi demonstreze ca inca mai traiesc …asadar ai dreptate , e si rau si e si bine ( de altfel nu ne pune nimeni sa semnam vreun contract atunci cand venim … )

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php