Twisted: hands*

Lumina se proiecta direct pe chipul ei, făcând-o să semene într-un mod izbitor cu un animal sălbatic… Până şi ochii îi căpătaseră o stralucire nefirească, având fiecare câte o mică flacară închisă în pupilele dilatate.
Însă el nu mai putea vedea toate aceste mici detalii ce păreau să prevestească ceva. De multă vreme, privirile lui erau acaparate de gesturile pe care ea le facea în timp ce-i vorbea… încheieturile fine ale mâinilor ei unduindu-se într-un dans necunoscut, umbra degetelor lungi şi subtiri, proiectându-se pe perete, transparenţa pielii prin care îi intuia sângele curgând năvalnic… Privea ca hipnotizat jocul acestor mâini fragile, întrebându-se cum de nu se rupeau sub povara ceştii de ceai, cum ligamentele conturate sub pielea perfect întinsă puteau susţine o povară atât de mare… O privea cu toata atenţia de care era capabil, însă nimic din toata fiinţa ei nu ajungea până la el; ea însăşi se confunda cu imaginea proriilor mâini.

Teribilele eforturi de memorie rămâneau neputincioase în faţa acestei imagini. Îi era imposibil să-şi amintească inflexiunile vocii, culoarea părului, forma trupului sau orice alt detaliu al ei care ar fi putut face diferenţa – atunci când ar fi trecut unul pe lângă celălalt – dintre doi străini şi ei.  Singure, mâinile ei aveau această putere de a învia sau de a ucide şi, totodată, determinarea de a o folosi. Siguranţa mişcărilor îi trăda secretul; acum ştia şi el…
Revelaţia propriei obsesii îi apăru monstroasă: două mâini nespus de frumoase ce se unduiesc în aer, aceleaşi două mâini ce se transformă în mii de tentacule lungi, robuste, gata oricând să-l cuprindă pentru totdeauna. Subit, aerul pe care îl inspirase până acum îi devenise insuficient: vidul pe care abia învaţa să-l recunoască era sufocant.

Mâinile ei continuau să se mişte ritmic, desenând în aerul rarefiat scene şi imagini necunoscute. Se vedea urcat pe o piatră, la o înalţime ameţitoare, privind drept înainte, spre cerul de foc ce se prefigura deasupra ierbii pâjolite. Era doar el, singur. Singurul. Cel care s-a golit de el însuşi pentru a se umple cu libertate. Cel care nu s-a temut sa înfrunte lumea pentru a se confunda cu ea. Cel care a îndraznit şi a pierdut… Caderea sa… mâinile ei încercând să-l prindă…

Tăcut, s-a ridicat de pe scaun, îndreptându-se către cămară. Uimirea nici nu apucase să se instaleze în dansul mâinilor ei, când a simţit pentru prima dată atingerea funiei aspre. Nu s-a împotrivit; ştia că altfel nu se poate.

******************

M-am aplecat asupra borcanului desprins în zeci de cioburi diforme. Cu mâinile încă tremurându-mi sub tulburarea proaspetei desoperiri, am început să le sortez pe categorii: cele mai mari în dreapta, cele mijlocii în stânga, iar cele mai mici, în poalele rochiei. Simţeam inutilitatea gestului meu văzut din exterior, însă nu-mi păsa… nici cât picăturile roşii ce colorau la răstimpuri,  după o schemă inaccesibilă ochiului uman, cioburile ce mi se plimbau printre degete.
Pe masură ce grămada de sticlă spartă se împarţea în trei grămezi mai mici, am putut distinge tot mai bine forma şi textura unei bucăţi de hârtie, împăturită de mai multe ori. Răbdătoare, am aşteptat să îndepărtez toate cioburile ce o acopereau pentru a mă asigura că este acolo. Asemeni unui orb mi-am plimbat degetele pe suprafaţa ei lucioasă, încercând să aflu mesajul de dincolo de ea, să smulg cuvintele ascunse în spatele unor rânduri nevăzute.

Un zgomot brusc m-a facut să tresar:
– Lasă-le acolo pentru că nu încurcă pe nimeni, îmi spuse ea cercetându-mă cu atenţie.
Nu cred că a văzut, îmi spun în timp ce încerc să ascund biletul în buzunarul rochiei. Însă gestul meu nu i-a scăpat:
– Nu încerca să te ascunzi, se vede… Cu mâinile tale murdare de sânge, este evident că te-ai taiat.
– Orgoliu de prisos, spuse ca pentru ea, în timp ce mă trage de mână spre dulapul de prim ajutor.

******************

Este prima noastră plimbare împreună, prin parcul acoperit cu verdeaţă. Florile pe care călcăm fără să ne pese au forma unor elice violet, însă cu palele neascuţite. Tot pentru prima dată, mă priveşte în ochi, fără a-şi putea disimula surpriza de a mă fi descoperit. Pare destul de mulţumit de el şi de  intuiţia sa. Mă întorc uşor, pentru a nu-mi citi gândurile şi a nu le afla pe ale lui. Între timp, îi simt privirile analizându-mi fiecare segment al corpului, ca şi cum ar fi vrut să-mi creeze o proiecţie fidelă în memorie.

– O femeie decentă îşi fereşte rănile de orice privire, îl aud spunându-mi în timp ce-mi prinde încheieturile mâinilor şi mă obligă să le privesc: urme vinete lăsate de strânsoarea funiei. Ai putea să porţi mănuşi, îmi sugerează el cu nonşalanţă în timp ce-mi lasă mâinile să-mi alunece pe lânga corp pentru a-şi aprinde o ţigară.
– Îmi este imposibil sa fiu o “femeie decentă” cu tine; este prea cald pentru asta, îi răspund în timp ce mâinile mele îi frământă gâtul…

* Dezambiguizare: II. Twisted: shadowsI. Twisted: dreams

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on: , , ,

2 thoughts on “Twisted: hands*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php