Twisted: shadows*

O umbră alungită pe asfalt, ce se îndepărtează cu repeziciune… Îi iau urma fără să mă simtă şi ne continuăm drumul în acelaşi ritm, ca doi complici. După o vreme, om şi umbră deopotrivă, mă opresc. Ca în oglindă, ea îmi imită mişcarea. Mă priveşte fără a-mi da răgazul de a mă ascunde. La rândul meu, o privesc şi ştiu că este a mea. O recunosc. Mă recunosc.
Pe masură ce înţeleg şi accept, simţurile mi se ascut. Astfel, mâna străină ce mi se încleştează cu putere în păr, devine parte din mine – o prelungire nefirească a propriei umbre. Forţa ei mă obligă să privesc în sus, în timp ce văd cum  umbra mea, stingheră de-acum, se îndepartează cu repeziciune. Vreau să o urmez, însă mâna mă trage cu brutalitate înapoi. Încerc să mă întorc şi să descopăr ce mă ţine în loc. E prea târziu: faţa mea, pe jumătate întoarsă spre stânga, se izbeşte cu o viteză năucitoare de un stâlp.

Un zgomot de cioburi se răsfrânge în sinea mea, imprimându-mi-se adânc în memorie ca un cantec obsesiv perpetuat de-a lungul a mii de ani de rătăciri. Vreau să strig după ajutor, să urlu pentru a acoperi acest vacarm ce mă chinuie, să plâng pentru a-mi spăla sângele de pe faţă, să mă smulg din ghearele nimicitoare, să fug de loviturile ce vor urma, să mă eliberez. Toată voinţa mea nu este suficientă pentru a anima un trup inert. Instinctul de conservare nu mai are substanţă pentru spiritele închise în cutii.
Următoarea lovitură îmi întrerupe şirul gândurilor. Doare. Resimt durerea cu toată fiinţa mea, chiar dacă la nivelul epidermei senzaţiile sunt nule.
Mâna se încleştează în părul meu, mă culege de la pământ şi mă izbeşte cu aceeaşi bestialitate de acelaşi stâlp…sau de altul, mi-e indiferent. Doare. Sunt prins într-un vârtej din care nu pot ieşi doar înotând.
Sunetul oaselor spărgându-se de beton mi-a devenit atât de familiar încât am pierdut numărătoarea loviturilor.

Simt cum mâna îşi diminuează strânsoarea. Alunec pe asfalt, încercând să-i prind privirea celui care a făcut asta. Dar ochii îmi sunt atât de umflaţi încât pleoapele stau strâns lipite una de cealaltă. Oare mai sunt acolo?
Cu mâinile îmi pipăi faţa ca să mă conving de prezenţa pleoapelor şi a ochilor. Degetele intră în contact cu o substanţă umedă. Acum văd că e doar apă…

Cu greu îmi înving lacrimile în timp ce-mi culeg umbra de pe asfalt. O alta o va înlocui…

**************************************

Abia acum ştie că trebuie să abandoneze toate gândurile care i-au întunecat judecata şi să-l recunoască.
Securea îi alunecă printre degete în timp ce imaginea i se prelinge pe ziduri, cu umbra unui prădător pe urmele sale.

* Dezambiguizare: I. Twisted: dreams

• ← Der Golem
• Boogie nights – facts and people →