Ultima zi în corporație…
Gata, de acum este oficial. Tocmai am încheiat (cu bine, deși fără coroniță) etapa corporatistă a remarcabilei mele ”cariere”.
Coincidență sau nu, tot astăzi se împlinește o jumătate de an de la ultima mea aniversare. Așadar, nu mi s-a părut nimic anormal să iau metroul de Preciziei încărcată cu prăjituri, sucuri și alte atenții gustative destinate colegilor mei… În afară de perspectiva că, de acum înainte, va trebui să mă obișnuiesc să vorbesc despre ei cu ”foștii”. Ceea ce nu-i tocmai ușor de făcut sau de primit. Cinci ani și jumătate de împărțit speranțe și temeri, împliniri și frustrări, așteptări și obiective, requesturi și fiche, în același open space prost aerisit și lipsit de lumină naturală, nu sunt ușor de dat la o parte și de încuiat, apoi, în cutia cu amintiri prăfuite. Sunt lucruri care vor să iasă la iveală de fiecare dată când dai peste o situație similară sau chiar opusă. Adică tot timpul, aproape.
De aceea îmi voi aminti cu plăcere că am fost ”băzăriță silitoare” într-un colectiv de baznici vajnici.
- Lecturi de ianuarie – februarie 2013
- Prima zi de muncă
felicitari pentru schimbare, in cariera cat si cu tema la blog. mega faina! 😀
Mâțam. Tema este încă lucru, așa că s-ar putea să-ți mai schimbi părerea pe parcurs 🙂
Chiar ma gandeam daca o sa bagi ceva imediat sau lasi sa povestesti si despre prima zi din restul vietii la urmatorul loc de munca.
Sa fie intr-un ceas bun!:)
Cat despre noua schimbare in tema, faina, da! dar ma enerveaza ca ies diacriticele in evidenta aiurea. vezi pe la css styles or smth
Baznicule, mi-am promis sa nu mai las evenimentele vietii mele sa treaca neconsemnate si, mai ales, necomentate. Si in partea a doua nu ma refer neaparat la mine.
Bine ca mi-ai semnalat. Ies in evidenta aiurea ca nu avem instalate treburi compatibile (adica, de cand mi-am reinstalat windows-ul am erori la diacritice cu ghiotura. Nici nu mai pomenesc ce supliciu este sa scriu un document in limba romana si sa corectez tipul dicriticelor in locul exprimarii, gramaticii si altor lucruri de baza). Trebuie sa sap un pic ca sa ma lamuresc cum pot indrepta situatia asta enervanta.
In ciuda aparentelor eu cred, totusi, ca fara baza nu se poate face nimic: ea este alfa si omega analizelor. Era si o vorba populara pe care as indrazni sa o adaptez la situatia de fata: baza mica rastoarna interpretarea mare.
Asa ca respectele mele pentru bazarita silitoare careia ii si urez bafta mare in continuare!
Noul look al blogului m-a facut sa cred initial ca am gresit adresa dar m-am lasat dus de combinatia de culori care-mi aminteste intr-un mod placut de anticariatele din centru singurele in care mai pot gasi carti de calitate pentru domeniile care ma intereseaza.
Adaptez si eu un niste proverbe:
Cine n-are bază, să-şi cumpere.
Baza e brăţară de aur
Cine se trezeşte de dimineaţă baznic ajunge.
Dacă nu se deschide baza în fereastră, atunci intră pumnii în tastatură
Ma bucur ca nu schimbarea nu te-a pus pe fuga 🙂
Adica maine nu o sa te mai gasesc? Of, imi gasisem si eu o colega bloggerita si o pierd…
Felicitari pentru curaj si alegerea facuta si mult succes in viitoarea activitate!
O sa ne fie dor de tine.
Pai ne putem gasi si in alte conditii, mai prietenoase. E plin orasul de bodegi, carciumi, cofetarii, restaurante, baruri, cafenele, ceainari etc. Gasim noi una pe placul nostru 🙂
Eu cred că ţi-am urat deja succes la select-uri.
Mi-ai sugerat sa-mi iau o trotineta. Despre select-uri nu-mi amintesc nimic si nici nu-mi dau seama la ce se refera.
The MySQL discussion.
Bien sur.
Mă prind cam greu.