Un paraşutist pe nume Kirb

Încă mă mai trec fiori reci şi mă tranzitează impresia de neant când mă gândesc la ce s-a întâmplat cu doar câteva ore în urmă, dar senzaţiile mele sunt doar palide replici a ceea ce presupun că a trăit Kirb.

Azi noapte pe la ora 1:30, cum stăteam în pat şi aşteptam să vină somnul, mi-a trecut prin minte că pisica voastră preferată este prea liniștită. În mod normal, fiindcă ea are o intensă activitate nocturnă, simpla constatare ar fi fost suficientă ca să dorm ca un bebeșuș. Însă nu și pentru aseară.

M-am dus în balcon, unde știam că-și face veacul noaptea, și, spre groaza mea, am văzut-o stând în fața ferestrei deschise. Cum de uitasem să verific și fereastra aia nu-mi explic, dat fiind că sunt obsedată de protecția și securitatea pisicilor mele.
Am chemat-o pe nume, însă Kirb m-a ignorat și a făcut câțiva pași în exterior, apoi s-a oprint într-una dintre jardiniere. Am înaintat spre ea, vorbindu-i calm, dar animalul își continua pâș-pâș explorarea în exteriorul balconului. Deja depășise zona relativ sigură a jardinierelor și făcuse primii pași pe balustrada din polistiren lată de doar 5 cm.

Când am ajuns lângă fereastra deschisă, ea era prea departe ca să o mai pot atinge cu mâna.

L-am trezit pe Delta, doar că să-l aud cum îmi spune, odată ajuns în balcon, ”A căzut!”

Fuga după ea, cu liftul. Caut-o cu lanterna prin bălăriile de juma’ de metru din fața blocului. Strig-o, pisăi-o şi kirbăi-o în miez de noapte.
Nimic!
Reconstituie căderea, fă calcule balistice și emite ipoteze. Dacă ar fi căzut de la etajul 8 s-ar fi făcut praf. Sau, poate, nu a murit și a reușit să se târască în ierburi. Ori poate că, în cădere, s-a agățat de balconul vecinului de sub noi (cu care oricum nu ne aflăm în relații prea bune). Singura certitudine era că bietul Kirb nu murise la la impact şi probabil stătea ascunsă undeva, speriată şi, probabil, rănită.
Cu atât mai terifiant cu cât afară era noapte, ea gri și nu găsiseam nici măcar o urmă de-a ei. Iar maşinile treceau într-o veselie pe bulevard. Şi buruienile foşneau ca şi cum o hoardă de pisici s-ar fi strecurat, pâş-pâş, pe sub ele… peste ele… prin ele.

Dacă eu aş fi fost o pisică de apartament, căzută ca din Lună de la etajul 8, unde m-aş fi dus mai întâi?

Am mai răscolit o dată grădina, folosindu-ne de o lanternă mult mai serioasă. Ierburile foşneau sec. Deja luam în calcul și posibilitatea să se fi ascuns în beci – altă belea, căci nu aveam cum să intrăm acolo mai înainte de dimineață.

O altă variantă ar fi fost maşinile parcate pe trotuar, sub care nu mă uitasem şi nici că am mai apucat. O umbră de smoală s-a insinuat pe lângă balconul vecinei de la parter, cu un cotoi alb pe urmele ei. M-am luat după ei, strigându-l fără prea multe speranţe pe Kirb. Cotoiul s-a pierdut undeva pe drum, probabil speriat de vocea mea, însă umbra întunecată s-a oprit într-o zonă luminată din dreptul scării vecine. Şi nici nu-mi trebuia mai mult. Oricât de prost aş vedea noaptea, silueta aia gri cu zgardă roşie o pot recunoaşte dintre milioane.
La fel şi mieunatul ăla care cerea ajutor.

Era Kirb, dracul gol, nu alta ! 100% teafără şi funţională (după cum ne-a confirmat ulterior medicul)! Şi, spre marea noastră surpriză, a stat să o luăm în braţe, să o mângâiem şi să o aducem acasă. Restul nopţii a decurs fără alte incidente, cu Kirb cerşind atât de multă afecţiune încât Grumpy Cat ar fi avut greţuri pentru restul vieţii dacă ar fi ştiut.

Din fericire pentru toţi cei care o cunosc, vorba dedicaţiilor muzicale, Kirb şi-a revenit rapid din şoc, aşa că acum împarte în stânga şi-n dreapta scuipăturile şi mârâiturile pentru care este atât de îndrăgită.

Sfârşit fericit.

P.S.: Dacă vi se pare imposibil pentru Kirb să fi supravieţuit fără nicio zgârietură unei căderi în gol de la etajul 8, gândiţi-vă unde aţi mai văzut (sau măcar auzit)  drac mort.

• ← Despre cărţile necitite
• Băile Herculane, unde fantomele se adună →