Vecinii vechi…

Pentru cine este curios să afle ce s-a mai întâmplat cu planul A, acum o săptămână am semnat contractele necesare şi m-am mai uşurat de nişte bani, apoi am pus oficial stăpânire pe garsoniera vieţii. V-aş arăta nişte poze cu fericitul element, dar vă iert de data asta pentru că, din cauza renovărilor, am mai multe de povestit decât de arătat.

Pentru că tind să devin nostalgică (din ce motiv, vă veţi da seama săptămâna viitoare, când va apărea episodul II), astăzi vreau să vă povestesc despre vecinii cei vechi, de care urmează să mă despart în câteva zile.

În Sălăjan, unde (încă) stau în chirie până la sfârşitul lunii merită consemnaţi doi vecini: unul dintre vecinii de palier (“Cocalarul”, pentru cunoascători) şi administratoarea blocului (“Cerberul” pentru cei cu urechi fine, “Scroafa” pentru cei care pot accepta ideea că au trecut mai bine de 20 de ani de când am folosit ultima dată porecle cu specific animalier).

Vecinul de palier, cocalarul
Este un manelist gras, cu grumaz gros de care spânzură un lanţ de aur opulent. La cei 45+ ani ai săi, se înveşmântează în tricouri mulate şi-şi dă cu o tonă de after shave/deodorant înainte de intra în lift. Ori de câte ori îşi uită cheia acasă (ceea ce i se întâmplă mai degrabă noaptea la ora 3 decât ziua la ora 12), bate cu pumnul, bărbăteşte, în uşa de tablă de pe palier, cerând cu o voce imperativă să i se deschidă.

Într-o seară (să tot fie un an de-atunci) ne-am nimerit amândoi în lift:
Eu (el nu salută din proprie iniţiativă): Bună seara!
El: Bună! Tu stai cu chirie, nu?
Eu (cam deranjată de întrebare): Mda
El: Şi cât plăteşti?
Mă fac că n-aud…
El continuă să se bage în seamă: Auzi, dar cine e băiatul ăla de a venit la tine în ziua cutare? E prietenul tău sau
Spre norocul meu, tocmai atunci s-a oprit liftul şi bădăranul a trebui să coboare. Altfel ar fi continuat, cel mai probabil, cu celelalte întrebări din setul personal: “de ce am pisică?”, “de ce stau cu chirie?”, “de unde am bani de chirie?” ), “dacă sunt studentă sau muncesc?” etc.
Se vede treaba că manelistul e un vecin foarte grijuliu…

Administratoarea blocului
Este o femeie de 55+, cu părul permanent şi îmbrăcată în 90% din cazuri în halat de casă. Principalele sale ocupaţii sunt:
– plimbarea unui maidanez negru şi slab, pe care l-a adoptat trimiţându-şi birmaneza la subsolul blocului. Obiceiul ei este ca “norocoşii” vecini pe care îi întâlneşte în timpul acestor promenade, să fie de fiecare dată informaţi – cu un exasperant şi neinteresant lux de amănunte – asupra regimului alimentar, problemelor de sănătate şi mofturilor potăii. Orice replică de eschivă în genul: nu mă interesează/trebuie să plec/mă grăbesc etc. nu fac altceva decât să atragă asupra neinspiratului interlocutor un potop de priviri duşmănoase.
– urmărirea fiecărei mişcări din scară; nu puţine au fost situaţiile în care biata femeie a trebuit să deschidă uşa apartamentului (norocul ei că stă la parter) pentru a vedea cine şi-a făcut cumpărăturile la supermarket, cine a coborât cu liftul, cine primeşte vizitele prietenilor, cine pleacă devreme la serviciu şi cine trage chiulul etc.
– bârfirea constantă a tuturor celorlalţi vecini care nu sunt de faţă. Dacă faci cumva imprudenţa de a te duce să plăteşti întreţinerea, atunci va trebui să te pui la curent cu ştirile lunii: ce vecin îşi înşeală nevasta şi cu cine, ce vecin s-a inundat, ce vecin este rău-platnic (deşi asta o poţi vedea consultând lista de restanţieri), ce vecin are bani, afaceri, vile şi alte posesiuni consistente.

Însă şirul de evenimente care m-au determinat să îndrăgesc administratora mai ceva ca pe un ghimpe în ciorap, a urmat un alt tipar. Prima dată m-am trezit din senin cu o a doua persoană trecută la întreţinere. I-am explicat femeii că în garsonieră stau doar eu cu Kirbul, ea insista că mi-a văzut prietenul în bloc, deci trebuie trecut şi el chiar dacă nu-şi face apariţia mai des de două ori pe săptămână. O lună mai târziu, în timp ce ieşeam din scara blocului, administratoarea (care se certa cu nişte fete) începe să trâmbiţeze: “vecina de la 48 (adică eu, care tocmai treceam prin faţa ei fără să fi primit vreun răspuns la salut) declară mai puţine persoane la întreţinere”; “vecina de la 48 se zgârceşte la 30 de lei”; “vecina de la 48 vrea s-o păcălească pe ea, administratoarea, dar că nu-i merge” şi multe alte mizerii pe care le spunea cu atâta seninătate de parcă nici n-aş fi fost acolo.
Se vede treaba că administratoarea este o persoană de o incontestabilă verticalitate şi bun simţ.

Cam ăştia mi-au fost vecinii care mi-au rămas înfipţi în memorie după mai bine de trei ani de convieţuire. Păcat că tocmai pe vecinii normali, politicoşi şi cu bun simţ nu am ştiut niciodată cum îi cheamă. Ceilalţi au avut grijă încă de la început să arate cine sunt.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


8 thoughts on “Vecinii vechi…

  1. ggl

    Haha, garsoniera vietii. Asta-i exprimare tipic ardeleneasca.

    Si eu am niste clubberite enervante la etaj. Fac zgomot infernal cu tocurile noaptea pe scari si inafara de asta mai dau si din gura. Am chemat odata politia ca or facut scandal vreo ora pe la 5 dimineata cand dormeam mai bine. Le-am rugat frumos sa astepte politia in liniste (le infundase careva yala) dar a aparut masculu feroce si m-a amenintat (avea ceva la bord). Deci am incuiat usa si am sunat pentru prima data in viata la 112. Oamenii legii, care oricum erau pe drum, au rezolvat problema foarte elegant.

    In rest am vecini ok. Niste rockeri draguti cu un caine mare, o chiriasa ce poarta si ea tocuri dar nu ma deranjeaza pentru ca circula pe scari la ore decente si nu calca de zici ca trece acceleratul de 5 dimineata. Sta chiar in apartamentul de deasupra si nu mi-a cauzat neplaceri. Un nene dovortat, niste tineri care mai mult sunt plecati. Deci oameni normali. Am si renuntat sa mai “cant” la muzicuta ca sa nu-i deranjez.

  2. Ihrielle Post author

    Sa stii ca se poate si mai rau decat sa ai niste clubberite trotilate si pe tocuri 🙂
    Bine ca macar restul sunt simpatici si poti dormi noaptea fara grija lor.

    *sa stii ca-i a vietii, ca la ce “bucurie” mi-a adus, nici ca-mi mai doresc sa-mi cumpar vreo casa vreodata.

  3. mihaeladitoscana

    mai,trebuie sa te consideri norocoasa.eu am deasupra mea doi vecini over 40 care se iubesc ca iepurii.e inutil sa iti mai spun ca am renuntat la lustra in dormitor din motivul asta.deci,be happy! 🙂

  4. Ihrielle Post author

    Mihaela, astia is fostii vecini. Actualii sunt atat de speciali incat nu-mi gasesc cuvintele pentru a-i descrie. Ce-i drept, are si locuitul la ultimul etaj avantajele sale…
    Is happy, ca am gasit canapea si aproape am terminat cu zugravitul 😀

    ggl, de-aia sa tot ai parte peste vreo jumatate de secol asa…:P Dar cu “satanismele” din ziua de azi, nici asa nu cred sa ai prea multa liniste.

  5. Mindframes

    Eu cred ca am stat amandoua in acelasi bloc din Salajan. 🙂 Doar ca eu am stat la parter, langa tanti aia cu halatul.
    In alta ordine de idei, ma bucur tare mult ca ai avansat atat. Eu m-am oprit la un moment dat si am zis sa stau si sa ma linistesc dupa toata nebunia prin care am trecut.

    PS: Unde ai gasit canapeaua ? 🙂 caut si eu una.

  6. Ihrielle Post author

    ggl, exista astfel de vecini? Unde-s? >:)

    Ali, si colege de munca si foste vecine? :))
    De maine ma linistesc si eu: imi aduc pisica acasa, ma duc la teatru, imi cumpar masina de spalat si plec intr-o mini-vacanta prin tara.

    P.S.: De unde stii ca mi-am luat canapea? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php